ComenteazăEste profesoară la Universitatea de Ştiinţe Aplicate HTW din Berlin. Este cercetătoare pe plagiate la VroniPlag Wiki, o reţea nonprofit de cercetători şi universitari care investighează originalitatea tezelor publicate în Germania. De la înfiinţarea reţelei, în 2011, şi până astăzi, au fost documentate 213 cazuri, iar 19 dintre ele în rândul politicienilor din această ţară (miniştri, secretari de stat, membri ai Parlamentului). Profesoara Deborah Wulff-Weber este interlocutorul calificat pentru a discuta, realist, despre forța plagiatelor de a rezista în ciuda iritării societății.
Ministrul plagiator a fost ales primar al Berlinului
Libertatea: Nicolae Ciucă este doar cel mai recent dintr-o serie de politicieni români acuzaţi de plagiat. Potrivit unei investigaţii jurnalistice, teza lui de 138 de pagini include conţinut plagiat în 42 de pagini.
Prof. dr. Debora Wulff-Weber: Atâtea pagini au fost documentate până acum. Ar putea fi mai multe, dar să nu fi fost găsite sursele.
– Oricum, este al treilea premier român prins cu o teză plagiată. Cât de frecvent întâlnit este fenomenul plagiatelor în Germania?
– Au fost multe cazuri şi în Germania, inclusiv situaţii în care, deşi aveau tezele plagiate, politicienii nu şi-au pierdut titlurile de doctor. Vroniplag Wiki a documentat 19 cazuri între politicieni, dar sunt şi alte cazuri documentate.
Problema este că presa raportează exclusiv despre politicieni, deşi mult mai grav este că avem peste 50 de cazuri documentate de Vroniplag Wiki care implică oameni din mediul academic, cercetători şi profesori, care, de asemenea, au plagiat în tezele lor doctorale sau în „Habilitation” – ceea ce numim „al doilea doctorat” în Germania (n.r. – programe de cercetare postdoctorală de lungimi similare cu a doctoratului).
În prezent, discuţia publică s-a potolit destul de mult, pentru că oamenii s-au săturat să audă de plagiate şi nu înţeleg problema. Iar universităţile tind să tacă pe subiect, pentru că se tem să le fie afectată reputaţia din cauza tezelor plagiate, în loc să fie active şi să spună: „da, vrem să ne asigurăm că lucrările plagiate nu-şi vor găsi locul în arhivele noastre academice”.
Există tendinţa să minimalizeze şi să nu reacţioneze deloc cu privire la aceste subiecte. Aş spune, aşadar, că în Germania discuţia s-a diminuat, deşi cel mai recent caz descoperit a fost în mai 2021: Franziska Giffey, care acum este primarul Berlinului. La vremea aceea, Giffey era ministrul familiei. Iniţial, Universitatea Liberă din Berlin (Freie Universität Berlin) refuzase să-i retragă doctoratul, dar subiectul a fost amplu acoperit de presă şi oamenii erau foarte supăraţi, aşa că, în cele din urmă, universitatea a revenit asupra deciziei.
Apoi ea a renunţat la poziţia de ministru, pentru că voia să fie primar în Berlin, şi acum repetă mereu: „am făcut ce puteam mai bine. Şi plagiatul nu e problema, acum am rolul de primar”. A fost aleasă primar, deşi oamenii ştiau că plagiase.
„O știu pe Emilia Șercan”
– Şi în România, mai mulţi dintre politicieni prinşi cu lucrările copiate au negat plagiatul, chiar dacă era evident, sau au minimalizat gravitatea situaţiei. De exemplu, fostul premier Victor Ponta are tot felul de declaraţii în care pare că se simte răzbunat de istorie că au fost descoperite şi alte plagiate la acelaşi nivel. Cu toate acestea, în România, aş spune că oamenii încă sunt revoltaţi de plagiatele din rândul politicienilor, deşi ştiu cu toţii că fenomenul e larg răspândit.
– Da. O ştiu pe Emilia Şercan, am cunoscut-o la o conferinţă şi este foarte activă în documentarea cazurilor de plagiat şi în a explica foarte limpede că este o problemă. Şi este o problemă şi în România, şi în Germania, şi în Bulgaria, şi în Austria, unde recent a fost identificat un politician care copiase în teza de master.
Pe de-o parte, unii oameni folosesc acuzaţiile de plagiat ca vehicul politic (n.a: pentru a-şi ataca adversarii), la care replica multora din cei acuzaţi este: „sunt politician, cui îi mai pasă ce-am făcut în universitate? Acum e important ce fac”.
Pe de altă parte, dacă un politician a luat multe scurtături nelegitime la universitate, pot să cred că acum fac totul corect, într-o funcţie publică?
E important să vorbim de plagiat, despre ce e acceptabil şi ce nu e acceptabil şi să nu mai acceptăm teze plagiate.
Softul nu va găsi toate formele de plagiat
– Şi se întâmplă asta în Germania?
– Nu, nici aici nu se întâmplă. În general, universităţile germane au cumpărat software, deşi am încercat să le explicăm universităţilor, în ultimii 15 ani, că software-ul nu găseşte toate formele de plagiat. Există motive tehnice pentru care un soft poate găsi anumite forme de plagiat, dar nu pe toate. Dacă software-ul nu identifică un plagiat, nu înseamnă că e sigur că lucrarea e originală. Şi, invers, poate semnala suspiciuni de plagiat la lucrări care, de fapt, nu sunt plagiate. Universităţile trebuie să devină mult mai serioase cu privire la combaterea plagiatului în rândul propriilor profesori, studenţi, să informeze studenţii despre ce se întâmplă. Sigur, acum există cursurile ocazionale privind plagiatul. Studenţii sunt foarte îngrijoraţi şi unii vor să folosească softul să-şi verifice tezele, deşi ştii şi singur dacă ai plagiat. Nimeni nu face asta din greşeală.
Interesant e ce se întâmplă în instanţă în Germania. Mulţi dintre cei acuzaţi de plagiat – şi din cei mai puţin cunoscuţi, dar şi dintre politicieni – dau în judecată universitatea după ce le-au fost retrase diplomele. În general, universitatea câştigă cazul, pentru că e limpede când e un caz de „copy paste fără referinţe”.
Doar într-o treime din cazurile de plagiat, universitatea retrage titlul de doctor
– Este această o regulă în Germania: că universitatea retrage titlul, după ce semnalaţi un caz de plagiat?
– Noi, la VroniPlag Wiki, am documentat 213 cazuri de plagiat până acum. Cam într-o treime din cazuri, titlul de doctor a fost retras. În altă treime, nu au retras doctoratul. Şi în celelalte nici nu ştim ce s-a întâmplat, pentru că universitatea nu a vorbit despre caz, din teama de a nu fi daţi în judecată, ceea ce, sincer, nu înţeleg, pentru că universităţile câştigă în instanţă.
– Speram că universităţile sunt mai proactive în Germania...
– Deseori universităţile depind de mediul politic, în ceea ce priveşte finanţarea. Nu vor să se pună prost cu un partid politic care ulterior le poate reduce finanţarea.
– Care sunt consecinţele plagiatului pentru educaţie şi societate în general?
– Pentru societate e absolut vital ca tezele plagiate să fie marcate ca atare şi ca persoana să aibă doctoratul retras. Nu ar trebui să fie loc în mediul academic pentru oameni care şi-au plagiat lucrările. De asemenea, avem multe articole ştiinţifice plagiate şi e vital ca jurnalele să retragă aceste articole şi să investigheze aceste probleme. Universităţile trebuie să fie mult mai active şi să spună pronunţat că nu vor accepta plagiatul la niciun nivel.
Ne dăm sursele – e o regulă de bază în munca academică. Spunem publicului cine ce a spus. Şi dacă folosim cuvintele altora, punem ghilimele, să fie foarte clar.
Universităţile trebuie să fie mult mai active, ca să protejeze societatea
– Ne puteți oferi exemple?
– Avem, de pildă, cazuri când oamenii copiază notele de subsol. Copiază referinţele fără să le verifice. Un caz remarcabil se referă la opioide, în SUA. Toată lumea cita ceea ce credeau că e un studiu clinic pe opioide. Peste 400 de articole dădeau referinţa respectivă, ca şi când era un studiu clinic randomizat. În realitate, nu era un studiu, ci o scrisoare de câteva rânduri adresată editorului unui jurnal ştiinţific. Tocmai de aceea, nu e OK să preiei o citare, ci trebuie să mergi întâi la sursa originală, să verifici ce e acolo.
Doctoratul, ca formă de impus respect, o trăsătură culturală
– Credeţi că frecvenţa acestor cazuri influenţează încrederea oamenilor în ştiinţă – un pericol real, mai ales că pe timpul pandemiei, această încredere face diferenţa la nivelul atitudinilor şi comportamentelor oamenilor?
– Cu siguranţă, aceste cazuri pot să scadă încrederea oamenilor în ştiinţă. De aceea, ca oameni de ştiinţă, trebuie să fim foarte atenţi ce facem.
Ştiu că şi în spaţiul fostului Imperiu austro-ungar, şi în România, să ai un titlu te face să primeşti respect din partea altor oameni. Dar e cumva stupid. Titlul doctoral ar trebui să fie folosit doar în mediul universitar, acolo e nevoie de el.
Vrei ca profesorii să aibă doctorate. Dar politicienii nu au nevoie de asta şi nu ar trebui să le folosească, nu ar trebui să însemne nimic în politică.
– Puteţi descrie metoda folosită de dumneavoastră, VroniPlag Wiki? Ştiu că nu vă bazaţi doar pe softuri de plagiat.
– Citim tezele, dar nu neapărat de la început. Începem cu sfârşitul, cu bibliografia şi ne uităm, de pildă, dacă sunt formate diferite pentru referinţele bibliografice. Dacă unele surse sunt formatate diferite, te uiţi, în text, la acelea. Cauţi pe Google sau cauţi pe Google Scholar sau Google Books şi încerci să găseşti sursa posibilă. Apoi începi să scanezi capitolul din carte, în care crezi că se va găsi şi îl compari cu lucrarea pe care o investighezi.
Să găseşti un plagiat e destul de rapid, să documentezi cazul în întregime durează mai mult.