ComenteazăTrebuie să specifici ce e al tău, delimitările într-o teză trebuie să fie clare.
Constantin Bălă Zamfirescu:
Constantin Bălă Zamfirescu, de doi ani membru al comisiei pentru Calculatoare, tehnologia informaţiei şi ingineria sistemelor din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a oferit câteva răspunsuri pentru cititorii Libertatea în ceea ce privește furtul intelectual. În vârstă de 49 de ani, Zamfirescu este conducător de doctorat și cercetător în tehnologia informației la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și a participat la proiecte în domeniu în Germania și Belgia.
– După ce Libertatea a arătat că a copiat paginile disertației trimise către redacție, Florin Roman a scris pe Facebook că a folosit o parte dintr-un suport de curs și că a trecut bibliografia la finalul tezei. Este în regulă cum a procedat?
– Nu e în regulă, evident, dacă nu menționezi sursa. Eu mi-am dat teza de doctorat în 2005 și țin minte că îndrumătorul meu s-a uitat atent la toate treburile astea. Chiar și când luam informații din alte lucrări scrise înainte tot de mine, mă autocitam.
– Prin urmare, sursa se citează oricând e folosită ideea unui alt autor, nu doar la finalul lucrării.
– Bineînțeles, citezi cu ghilimelele de rigoare paragraful pe care l-ai luat sau menționezi dacă ai preluat un întreg capitol.
– Dar dacă anumite definiții din domeniu sunt prezentate similar de mulți autori fără indicarea sursei?
– Am întâlnit astfel de situații, sunt tot felul de definiții general acceptate într-o anumită comunitate și nici nu mai știi pe cine să citezi. Le găsești la toți necitate. Dacă nu citește cineva de specialitate, nu își dă seama dacă e o definiție universal acceptată, greu de identificat când a fost scrisă prima oară.
Dar nici nu poți să preiei ca autor zece pagini, trebuie să ai o introducere în care să specifici ce e al tău și ce e general acceptat, delimitările într-o teză trebuie să fie clare.
Acum și pentru lucrările de master se face un raport antiplagiat și semnează pentru autenticitate și autorul, și îndrumătorul. E greu să te pronunți până nu ai lucrarea în față, în plus, mi-e greu să judec în timp – cum era în 2012? Totuși, o acuzație de plagiat e o chestie serioasă. Universitatea la care a susținut lucrarea ar trebui să o aibă și acolo ar trebui să fie o comisie de etică. Teza poate fi găsită. Nu e o decizie la nivel național (n.r. – ca în cazul doctoratelor), ci la nivel de instituție și fiecare instituție răspunde. Noi, la universitate, avem o comisie de etică și în unele cazuri au fost și profesori dați afară pe baza unor astfel de acuzații.
Conceptul de plagiat a evoluat gradual în România. Acum 20 de ani nu se considera plagiat ceva ce acum se consideră, din punct de vedere legal. Atunci puțini participau la conferințe internaționale și restul nu înțelegeau foarte bine ce înseamnă plagiatul.
***
Așa arată o pagină din lucrarea profesorului timișorean Dumitrescu, din 2007-2008 (stânga) și o pagină din lucrarea de master a ministrului Roman din 2012 (dreapta). Seamănă cuvânt cu cuvânt.
Puteți vedea toate paginile, comparativ, în format PDF
Lucrarea profesorului Dumitrescu din 2007-2008. O puteți parcurge pagină cu pagină:
Disertația de masterat a ministrului Roman din 2012. Puteți parcurge toate cele 10 pagini trimise ziarului: