Pământul a fost mereu la o distranţă potrivită faţă de Soare, fapt ce a permis dezvoltarea vieţii. Problema este că Soarele, ca oricare altă stea, va deveni tot mai fierbinte, pe măsură de timpul se va scurge, ducând în final la nimicirea oricărei forme de viaţă pe Terra. Şi asta pentru că mările şi oceanele vor ajunge să se evapore din cauza căldurii tot mai mari, iar organismele vor rămâne fără lichidul vieţii: apa.
„Când se va ajunge în acel punct critic, mările şi oceanele se vor evapora pur şi simplu. Viaţa pe Terra se va sfârşi catastrofal”, a spus unul dintre cercetătorii care au studiat timpul rămas până la Apocalipsă, potrivit Daily Mail.
Există totuşi şi o veste bună. Aceiaşi cercetători spun că viaţa pe Pământ va dispărea în acest mod abia peste o perioadă de timp considerabilă: între 1,7 şi 3,5 miliarde de ani în viitor.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Plecare neașteptată de la Kanal D. Bursucu renunță la colaborarea cu celebrul post tv: ”Trăia o adevărată dramă”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Facturile la curent se scumpesc. Cât va plăti în plus un român la un consum de 200KW pe lună
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni