La acest moment, testele PCR reprezintă norma utilizată în lume pentru depistarea COVID, însă rezultatele acestor teste sunt obţinute, în general, după mai multe ore.
Mai mulți cercetători de la prestigioasa Universitate Fudan din Shanghai par să fi găsit totuși o alternativă.
Într-un articol publicat luni în revista Nature Biomedical Engineering, echipa anunţă că a creat un senzor care foloseşte microelectronica pentru a analiza probe de ADN prelevate cu un beţişor steril.
Senzorul, legat la o maşină portabilă, permite obţinerea unui rezultat „în mai puţin de patru minute”, asigură cei care l-au conceput. Experții chinezi au mai spus că acest terminal medical este înzestrat cu „o sensibilitate ridicată” şi poate fi purtat cu uşurinţă oriunde.
Pentru a putea compara cele două metode, teste PCR au fost efectuate în paralel. Potrivit articolului, toate rezultatele obţinute de cele două dispozitive erau identice.
Testele realizate cu noul dispozitiv au vizat în total 54 de eşantioane, inclusiv ale unor persoane care aveau febră, dar care nu aveau COVID, bolnavi de gripă şi voluntari sănătoşi.
Cercetătorii de la Universitatea Fudan au mai anunțat că, după ce va fi pus la punct, dispozitivul lor va putea fi utilizat în diverse situaţii, inclusiv pe aeroporturi, în spitale şi chiar acasă.
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
În afară de faptul că sunt lente, testele PCR necesită infrastructuri şi laboratoare de care ţări aflate în dezvoltare dispun în cantitate limitată. Acest lucru constituie o piedică în depistare. Mai există și „autoteste” rapide, însă ele sunt mai puţin fiabile.
China este unul dintre cei mai mari producători mondiali de teste PCR. Țara a exportat în decembrie 2021 teste PCR în valoare totală de 1,6 miliarde de dolari.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
FANATIK.RO
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc