Pentru a
participa la experiment, toți voluntarii trebuie să fie testați negativ și să
aibă între 18 și 50 de ani.

Experimentul
va avea loc în data de 22 august, pe arena Leipzig, pentru a asista la un
concert susţinut de artistul pop Tim Bendzko, astfel încât ”comportamentul
publicului să fie cât mai apropiat posibil de realitate”.

Cercetătorii
vor derula trei scenarii: unul în care nu se va practica deloc distanţarea
socială, în cazul celui de-al doilea vor fi implementate măsuri de igienă mai stricte,
în timp ce ultimul scenariu va presupune respectarea distanţei sociale
recomandate de 1,5 metri între membrii publicului.

Participanţii vor primi măşti cu filrte FFP2 şi vor folosi o soluţie dezinfectantă fluorescentă pentru ca și cercetătorii să poată vedea care sunt suprafeţele atinse cel mai des la astfel de evenimente.

Voluntarii
vor primi și un dispozitiv cu care îşi vor putea monitoriza mişcările şi
distanţa faţă de ceilalţi participanţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News