Inima robotizată, care va fi creată cu ajutorul celulelor stem și al biotehnologiei, a fost inclusă pe lista scurtă de proiecte ce ar putea obține o finanțare de 30 de milioane de lire sterline de la British Heart Foundation, care caută noi abordări radicale pentru a vindeca maladiile cardiace grave. Această finanțare ar putea grăbi realizarea proiectului.
Conform coordonatorului proiectului, prof. Jolanda Kluin de la Centrul Medical al Universității din Amsterdam, inima hibrid este wireless – așadar, oferă pacientului libertate de mișcare – și e acoperită cu celule obținute de la pacientul căruia urmează să-i fie transplantată, prevenindu-se astfel reacțiile adverse, infecțiile și apariția cheagurilor de sânge.
Mușchii artificiali îi imită pe cei naturali, prin urmare, hibridul bate ca un cord real.
Sursa de energie ar urma să fie instalată într-o jachetă și s-ar conecta la cord cu ajutorul unui circuit implantat sub piele, notează mediafax.ro.