În urmă cu 20 de ani, o zonă de gheață despre care se crede că are aproape 500 de miliarde de tone s-a desprins dramatic de continentul antarctic și s-a împărțit în mii de aisberguri în Marea Weddell. Se știa că platforma de gheață Larsen B, de 3.250 km pătrați, se topește rapid, dar nimeni nu a prezis că va dura doar o lună pentru ca mastodontul de 200 de metri grosime să se dezintegreze complet.

Glaciologii au fost șocați atât de viteză, cât și de amploarea prăbușirii. „Este uluitor. Este pur și simplu rupt. A căzut ca un zid și s-a spart parcă în sute de mii de cărămizi”, a spus unul.

Săptămâna aceasta, oamenii de știință au lansat un avertisment privind un pericol și mai mare din Antarctica de Vest – un bazin vast de gheață din peninsula Antarctică. Ani de cercetări efectuate de echipe de cercetători britanici și americani au arătat că mari fisuri și crăpături s-au format atât în vârful, cât și la baza ghețarului Thwaites, unul dintre cele mai mari din lume. Temerea este că părți din acesta se pot rupe în cinci ani sau mai puțin.

Thwaites îl face pe Larsen B să pară complet irelevant. Este de aproximativ 100 de ori mai mare, cam de dimensiunea Marii Britanii, și conține suficientă apă pentru a ridica nivelul mării în întreaga lume cu mai mult de jumătate de metru.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

În prezent, contribuie, prin topire, cu aproximativ 4% la creșterea anuală a nivelului mării la nivel global și a fost numit cel mai important ghețar din lume sau „ghețarul apocalipsei”. Studiile prin satelit arată că se topește mult mai repede decât în anii 1990.

Thwaites este îngrijorător, dar există mulți alți ghețari mari în Antarctica care se retrag, se subțiază și se topesc pe măsură ce Oceanul Sudic se încălzește. Mulți sunt blocați pentru că Thwaites acționează ca un dop, blocându-le ieșirea în mare. În cazul în care Thwaites se destramă, oamenii de știință cred că celelalte ar putea urma exemplu, ducând la prăbușirea întregii calote glaciare și la creșterea catastrofală a nivelului mării la nivel mondial de câțiva metri.

Dacă și cât de repede se pot prăbuși acești ghețari sunt unele dintre cele mai importante întrebări. Nivelul mării crește rapid, rata anuală de creștere fiind mai mult decât dublu de la 1,4 mm la 3,6 mm între 2006 și 2015 și se accelerează. Câțiva milimetri pe an nu pare mult, dar pierderea chiar și a unei mici părți din Thwaites accelerează procesul.

În cazul în care toți ghețarii Antarcticii de Vest s-ar dezintegra, nu există oraș de coastă în lume care, în timp, nu să nu fie inundat, eveniment ce ar duce la pierderi de vieți omenești și grave efecte asupra economiei.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI