Povestea de dragoste dintre Dana și Teo a început în urmă cu cinci ani. Tinerii sunt Suceava, dar s-au îndrăgostit la Timișoara, unde sunt studenți la master, relatează opiniatimisoarei.ro

Cerere în căsătorie și aniversare, într-o singură zi

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a simțit că Dana este aleasa inimii sale și chiar de ziua ei a ținut neapărat s-o ceară în căsătorie, așa că a pus la cale un plan.

Împreună cu mai mulți preiteni, a așezat mai multe umbrele colorate în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Acolo, și-a dat întâlnire cu iubita sa, care a fost copleșită de emoții când a văzut mesajul emoționant. Tânăra a început să tremure atunci când Teo i-a oferit inelul de logodnă.

Mesajul cererii în căsătorie, afișat pe umbrele colorate
sursă foto: opiniatimisoarei.ro

Dana a spus ”Da” din toată inima, iar momentul a fost aplaudat de timișorenii care s-au oprit în loc să privească cererea inedită în căsătorie. Unii și-au șterg câte o lacrimă din colțul ochilor, amintindu-și, la rândul lor, de clipele emoționante.

Trecătorii, care au așteptat cu sufletul la gură răspunsul fetei, le-au urat tinerilor indrăgostiți ”Casă de piatră!”

sursă foto: opiniatimisoarei.ro

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News