Cine strânge chitanţe câştigă, promite Fiscul, care vrea să-i încurajeze pe oameni să ceară bon fiscal de fiecare dată când plătesc pâine, benzină şi alte servicii.
Mai exact, toţi cei care adună chitanţe se vor putea înscrie – pe baza codurilor de pe acestea – la o loterie fiscală online, gestionată de Loteria Română, unde vor fi acordate 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.
Câştigătorii pot revendica premiile puse în joc în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data publicării rezultatelor extragerilor, prin prezentarea bonului fiscal cu toate elementele lizibile, precum şi a actului de identitate. Participarea nu este condiţionată de plata vreunei taxe la stat.
Măsura e aplicată în mai multe ţări
Cu această măsură, statul speră ca economia gri să scadă cu aproape 10% în următorii şapte ani, ceea ce echivalează cu o combatere a evaziunii în sumă totală de aproximativ 14 miliarde de euro.
Loteria bonurilor funcţionează deja în state precum Slovacia, Malta, Portugalia, în timp ce Polonia se pregăteşte să o pună în aplicare.
O altă măsură pregătită de guvernanţi pentru reducerea evaziunii este schimbul automat de informaţii dintre Fisc şi bănci. Autorităţile vor astfel să afle toate datele despre tranzacţiile bancare făcute de români.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro