Alexandru Bejgu, un bărbat fără loc de muncă şi cunoscut drept cerşetor pe străzile municipiului Focşani, din Vrancea, are de plătit primăriei amenzi de 265.000 de lei, adică aproape 75.000 de euro.
Bărbatul se află pe primul loc într-un top al datornicilor persoane fizice, întocmit de reprezentanţii instituţiei. Locul doi e ocupat de cerşetorul Dumitru Alexandru, cu o datorie de 48.160 de lei, iar pe cel de-al treilea, un alt coleg de stradă, Doru Frunză, cu 22.175 de lei.