“Ne e milă de el că e invalid, dar să înceteze cu cântatul că nu mai suportăm scârţâielile lui”, a scris unul dintre locuitorii de pe Oxford Street, în plângerea înaintată poliţiei. Viorel Dinu a rămas fără picioare când era copil şi de atunci trăieşte din cerşit, fie în România, fie în alte ţări, ultima sa destinaţie fiind metropola londoneză, unde a devenit rapid subiectul preferat al presei britanice. El se deplasează cu ajutorul unui skateboard şi câştigă circa 150 de lire pe zi (190 de euro), şi mai mulţi chiar, la sfârşit de săptămână. Însă, recent, din cauza nepriceperii sale de a cânta la flaut, Viorel a stârnit mânia mai multor londonezi, care l-au dat pe mâna poliţiei.

Nu mai are voie în zonă timp de doi ani

Astfel, el a fost pus sub acuzare în baza unei legi vechi de 173 de ani, care spune că este interzis să cânţi în public la un instrument zgomotos, cu scopul de a obţine bani. Viorel nu mai are voie în zonă timp de doi ani şi trebuie să plătească o amendă de 85 de lire. Reacţia lui? “Are Londra şi alte străzi unde să-mi văd de treabă”…

Urmărește-ne pe Google News