În ultimii ani, oraşele finlandeze s-au confruntat cu un aflux de romi, în special din România şi Bulgaria, dintre care mulţi cerşesc pe străzi. Parlamentarul Jussi Halla-aho a cerut Guvernului să acţioneze pentru a combate fenomenul cerşetoriei de pe străzile Finlandei.
„Activitatea include elemente de trafic de persoane şi crimă organizată”, a apreciat el. Stubb şi-a exprimat indignarea faţă de afirmaţiile făcute de Jussi Halla-aho, exprimându-şi speranţa că dezbaterea pe această temă nu se va derula pe tonul folosit de acesta.
„Suntem aproape de o tentativă de a eticheta o întreagă populaţie”, a afirmat Stubb. Ministrul de Interne, Paivi Rasanen, a promis că autorităţile vor examina problema pentru a stabili dacă cerşitul în formă organizată trebuie să devină infracţiune.
Aceeasi problema există în ţări ca Franta, Spania, Italia si România, ţara in care există la Parlament un proiect de lege, pentru care Consiliul legislativ şi-a dat acordul. Acum se aşteapta punctul de vedere al Guvernului.
„Eu am făcut ceea ce a ţinut de mine pentru a reglementa acest fenomen social, care ia amploare în Romania şi nu numai. La Parlament există un proiect de lege prin care cer ca cerşetoria să fie reglementată prin lege, act normativ care a primit deja avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Aştept ca cei de la Guvern să îşi spună odată punctul de vedere pentru ca cerşitul să fie reglementat”, a declarat pentru Libertatea iniţiatorul legii care prevede reglementarea cerşetoriei, deputatul Nicolae Păun.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News