În ciuda existenței certificatului digital, statele UE pot impune restricții, cu condiția să informeze Comisia Europeană și restul statelor UE, dacă este posibil, cu 48 de ore înainte de intrarea în vigoare a restricțiilor.

Facilitatea liberei circulații este pusă în pericol de răspândirea variantei Delta a coronavirusului, cu o transmisibilitate ridicată, care generează îngrijorări la nivel european, notează Euronews.

Astfel, statele UE sunt încă divizate privind politicile de călătorie, iar industria aeriană a avertizat asupra haosului pe aeroporturi în timpul verii, cu excepția cazului în care există o mai bună coordonare.

În ce țări putem folosi certificatul și care sunt excepțiile

„Certificatul digital COVID al UE (EUDCC)”, așa cum este cunoscut oficial, este gratuit și ar trebui să fie recunoscut de toate cele 27 de țări ale UE, precum și de Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia.

Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a declarat joi că Irlanda este singurul stat membru al Uniunii Europene care nu va fi pregătit să respecte certificatul digital Covid al UE pentru călătorii atunci când va intra în vigoare la 1 iulie, potrivit RTE.

„Din cauza unui atac cibernetic în Irlanda, a fost dificil să atingem obiectivul de a avea toate soluțiile tehnice în vigoare înainte de 1 iulie, dar pentru toate celelalte state membre nu avem nicio îngrijorare cu privire la modul de procedare”, a explicat oficialul european.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Din afara Uniunii Europene, doar Elveția nu s-a conectat efectiv și nu a emis încă certificate digitale, potrivit datelor Comisiei Europene. Elveții sunt însă pregătiți tehnic și se vor alătura în perioada următoare portalului comun european.

Primele țări care au început să elibereze și să verifice astfel de documente au fost Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia, care s-au conectat la portalul UE la 1 iunie, cu o lună înainte de termen, potrivit schengenvisainfo.com.

De atunci, statele membre au finalizat treptat faza de testare, s-au pregătit din punct de vedere tehnic pentru conectarea la portalul EUDCC și s-au conectat efectiv, eliberând și verificând certificate de vaccinare, precum și certificate de recuperare și rezultate negative.

Norvegia, de exemplu, s-a conectat la poarta de acces pe 24 iunie, anunțând că toți cei din Norvegia care au fost complet vaccinați împotriva virusului și care s-au recuperat de la COVID-19 în ultimele șase luni pot solicita obținerea certificatului.

Pe de altă parte, Franța și-a actualizat sistemul existent de certificate de vaccinare COVID-19 pe 23 iunie pentru a-l alinia la portalul UE.

Ultimele state care s-au conectat, exact la data limită de 1 iulie, sunt Ungaria, Malta, Țările de Jos, Suedia și România.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

UE este în discuții cu alte câteva țări, precum Regatul Unit și Statele Unite, cu privire la recunoașterea reciprocă și funcționarea documentelor legate de COVID.

Prin alinierea la normele comune de utilizare a certificatului, statele sunt obligate să accepte vaccinuri aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA): Pfizer / BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson.

Dar, ele pot – deși acest lucru nu este obligatoriu – să admită și persoanele inoculate cu vaccinuri autorizate în unele țări ale UE, cum ar fi Sputnik V în Ungaria, sau cu produse aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cum ar fi Sinopharm.



   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI