Potrivit purtătorului de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iurii Ihnat, unul dintre motive ar putea fi faptul că Rusia a rămas fără drone de atac Shahed, de fabricație iraniană.
„Cele pe care le-au primit au fost deja epuizate”, a declarat Ihnat săptămâna aceasta pentru televiziunea ucraineană . „Acum, îngrijorarea este legată de cele aproximativ 1.700 pe care le-au mai comandat”, a precizat acesta.
În ciuda scăderii puternice a numărului de atacuri asupra infrastructurii energetice din Ucraina, compania energetică de stat Ukrenergo încă se luptă să repună în funcțiune instalațiile avariate.
Oleksii Kuleba, șeful administrației militare din regiunea Kiev, a declarat vineri, 2 decembrie, că întreruperile de energie electrică de urgență continuă în regiunea Kiev.
„Supraîncărcarea sistemului energetic duce la noi opriri de urgență”, a spus el.
Vitali Klitschko, primarul Kievului, a declarat că orașul se pregătește pentru noi atacuri și adoptă măsuri de urgență.
„În cazul unor noi atacuri inamice asupra infrastructurii critice a Ucrainei și a absenței complete a alimentării cu energie electrică ca urmare a acestora, unele lanțuri de magazine, piețe, magazine și centre comerciale vor continua să funcționeze în capitală”, a afirmat edilul vineri, pe contul său de Telegram.
Deși tramvaiele vor fi oprite din cauza unei întreruperi a energiei electrice, Klitschko a precizat că „toate flotele de autobuze din capitală sunt prevăzute cu combustibilul necesar și au surse de energie automate”.
Primarul Kievului a mai spus că stațiile de metrou vor fi din nou disponibile ca adăposturi și vor asigura o conexiune la internet, electricitate, apă potabilă și instalații sanitare.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina