Reconstrucția Cetății Feldioara a început în 2013. Lucrările au fost recepționate acum de autorități. Astfel, fortăreața devine a doua cetate reconstruită din județul Brașov, după cea din Rupea, care a intrat din nou în circuitul turistic în 2014, informează Mediafax.ro.
Cetatea ridicată de teutoni în secolul al XIII-lea se afla într-o stare avansată de degradare. Din fortăreață mai rămăseseră doar trei ziduri. Acum însă întregul monument istoric a fost refăcut aproape de la zero.
Cetatea a fost restaurată după imaginea pe care o avea în secolul al XVIII-lea, iar întregul proiect a avut avizul Ministerului Culturii, a explicat, pentru sursa citată, Mircea Gherghe, responsabilul de lucrări din partea Consiliului Judeţean Braşov, finanţatorul proiectului.
“În acea perioadă, zidurile cetăţii erau tencuite şi am ales să le tencuim tocmai pentru a se păstra cât mai bine. Nu am inventat nimic faţă de imaginile şi documentele istorice. În ceea ce priveşte construcţiile din lemn care sunt peste ziduri, acestea s-au făcut după modelul istoric al vremii, deoarece nu au mai existat date despre structurile existente la această cetate. Pentru reconstrucţia şi renovarea zidurilor nu s-au folosit decât mortare de var şi piatră. Nu am folosit cimentul decât la subzidirea consolidării fundaţiei”, a menționat Mircea Gherghe.
Citește și Românul care vinde dulciuri din Transilvania în Statele Unite. Colacul secuiesc e preferatul americanilor
Cetatea Feldioara a fost reconstruită. Autoritățile vor să relanseze turismul în zonă
Investiția a depășit 12 milioane de lei, bani alocați de la bugetul Consiliului Județean Brașov.
“Valoarea estimată iniţial a fost de 23 de milioane de lei, iar licitaţia a fost adjudecată la suma de 15.362.951,61 de lei. Astfel s-a realizat o economie la bugetul judeţean de peste 3 milioane de lei. Acum, la finele lucrărilor, Cetatea Feldioara devine un important punct de reper pe harta turistică şi culturală a judeţului. Orice obiectiv turistic este important pentru judeţ, dar şi pentru localitatea în care se găseşte. Este şi cazul Cetăţii Feldioara”, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Lucrările vor fi gata în septembrie, când Cetatea Feldioara își va deschide porțile. Până atunci, trebuie amenajate spațiile muzeale, dar și zona de intrare în monument. Pentru moment, fortăreața poate fi admirată de turiști doar pe exterior.
“Pe şantierele arheologice care au fost au fost descoperite o serie de obiecte, astfel că în spaţiile muzeale create vor fi aduse aceste exponate”, a explicat primarul Feldioarei, Sorin Taus.
Potrivit istoricilor, cetatea are patru turnuri, în cele patru puncte cardinale, un zid de incintă, dar şi zidurile ce marchează vechea capelă, deoarece aici a existat odinioară o mănăstire cisterciană. În partea de nord există zidul teuton, dar și o fântână care a fost descoperită în urma săpăturilor.
sursă foto: bizbrasov.ro
Citește și FOTO EXCLUSIV/ Secretul actriței Oltița Chirilă. A fugit din luminile scenei românești pentru a fi barmaniță în Las Vegas