Conform unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, pe 10 iunie, un cetățean turc a fost prins în flagrant delict, la intrarea în țară, în timp ce ar fi transportat într-un camion, ascunse în interiorul și în paravântul cabinei, 17 pistoale, calibrul 9 mm, fără serie și fără muniția aferentă, pentru care nu a putut prezenta documentele de proveniență.
Cele 17 arme au fost ridicate pentru cercetări, fiind dispusă o constatare criminalistică. Astfel, conform raportului, arma pusă la dispoziţie este o armă de foc scurtă, tip pistol, ce corespunde categoriei armelor de foc letale.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, persoana în cauză a fost reţinută de către poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
În cursul zilei de astăzi, aceasta urmează să fie prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat, cu propunere de arestare preventivă.
FOTO: Poliția de Frontieră