Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie Arad, care desfășurau o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență, în data de 29 august, au oprit în jurul orei 03.00, pe DN7, la intrare în localitatea Nădlac, două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetățeni români și în care se aflau opt cetățeni de origine afroasiatică.

Cei doi taximetrişti, cetățeni români, împreună cu cetățenii străini, au fost duşi la sediul instituției pentru cercetări, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak şi Iran, 4 bărbați şi 4 femei, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani și 3 minori, având vârste cuprinse între 13 și 14 ani.

Şoferii de taxi au declarat că au fost contactați de cetăţenii străini în staţia taxi din Gara Arad, pentru a-i duce până în orașul Nădlac.

Persoanele în cauză au declarat că, din localitatea Nădlac, intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor străini acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

FOTO & VIDEO: politiadefrontiera.ro


CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV / O partidă de amor în aer liber poate costa chiar și 1.000 de lei. Locurile preferate ale cuplurilor: parcurile, pasajele și terenurile virane pline de buruieni


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News