Concret, perioada de 5 ani necesară acum pentru a deveni cetățean român ar putea scădea la 2 ani, dacă respectivul rezident va îndeplini două condiții.
Potrivit proiectului de lege, în cazul în care un cetățean investește peste un milion de euro în România, cetățenia se se poate acorda după doi ani de rezidență, în loc de cinci ani cum este acum.
Mai mult, cetățenia română se va putea acorda tot după doi ani și cetățenilor străini care au absolvit o instituție de învățământ superior și care se angajează în România în domeniile unde există deficit de personal calificat, care nu poate fi acoperit cu resursa locală.
De asemenea, în proiect se precizează că niciun român nu va fi disponibilizat drept urmare a angajării persoanelor respective.
”Uite cum dăm noi liber teroriștilor să devină români cu acte în regulă. Nu numai români, ci și cetățeni europeni, care pot circula liber în toată Uniunea, și nu numai, să pună bombe unde vor. Dacă imigranții au bani sau fac școală la noi, îi facem direct români. Este periculoasă o astfel de lege. Sper să nu fie votată, chiar dacă avem nevoie de investitori serioși în țară”, ne-a spus un deputat, uluit de legea colegului său.
Cum este acordată cetățenia română
Potrivit legislației actuale, cetățenia română poate fi acordată unui cetățean străin dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;
- dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
- a împlinit vârsta de 18 ani;
- are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;
- este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
- cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
- cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.