Printre cei care au primit cetățenie prin programul de sprijin pentru dezvoltarea țării s-au numărat un om de afaceri sirian pe numele căruia SUA au impus sancțiuni, un politician nord-coreean, un om de afaceri italian acuzat de extorcarea Vaticanului, un fost membru al unei bande notorii de motocicliști din Australia și doi frați din Africa de Sud acuzați de un furt de criptomonede în valoarea de 3,6 milioane de dolari.

Schema derulată de autorităților din Vanuatu permite cetățenilor străini să achiziționeze cetățenia pentru 130.000 de dolari într-un proces care durează de obicei puțin peste o lună – totul fără a pune vreodată piciorul în țară.

Promovat de agenții ca unul dintre cele mai rapide, mai ieftine și mai lejere scheme de „pașaport de aur” de oriunde din lume, programul de sprijin pentru dezvoltare oferă acces fără restricții, fără vize, la 130 de țări, inclusiv Marea Britanie și statele UE.

Micuțul stat din Pacific funcționează, de asemenea, ca un paradis fiscal, fără impozite pe venit, societăți sau avere.

Experții au avertizat că procedura este ușor de exploatat de către infractori care astfel primesc acces pe ușa din spate în UE și Marea Britanie. De asemenea permite sindicatelor infracționale transnaționale să stabilească o bază în Pacific, iar legile fiscale din Vanuatu fac din țară un loc atractiv pentru spălarea banilor.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Liber spre o nouă identitate

Programul de pașapoarte, care i-a adus guvernului din Vanuatu peste 116 milioane de dolari anul trecut, a fost privit cu scepticism încă de la relansarea sa în 2017.

Dar până la ancheta jurnaliștilor de la The Guardian, informații despre identitatea celor care l-au accesat erau puține. O serie de documente guvernamentale, obținute de The Guardian, detaliază numele și naționalitatea fiecărui beneficiar al unui pașaport prin programul derulat în Vanuatu, în 2020 și ianuarie 2021.

Vanuatu a emis aproximativ 2.200 de pașapoarte în 2020 prin intermediul acestui program, iar mai mult de jumătate (aproximativ 1.200) erau pentru cetățeni chinezi. După chinezi, cea mai comună naționalitate a beneficiarilor a fost nigeriană, rusă, libaneză, iraniană, libiană, siriană și afgană. Două persoane din SUA, șase australieni și câteva zeci de oameni din Europa au fost, de asemenea, printre cei care au aplicat.

Schema de „cetățenie prin investiție” (CBI) nu este ilegală și multe țări din întreaga lume oferă programe CBI. Există numeroase motive legitime pentru aplicare, inclusiv o mai bună libertate de circulație sau privilegii bancare offshore fără taxe.

Cu toate acestea, experții în securitate avertizează că ușurința cu care oamenii pot cumpăra pașapoarte, precum și călătoriile la care au acces ulterior, ar putea face din aceasta o schemă atractivă pentru membrii sindicatelor infracționale transnaționale, permițându-le o bază legitimă în Pacific.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Drept răspuns la aceste îngrijorări, Ronald Warsal, președintele Biroului și Comisiei pentru cetățenie din Vanuatu, a dat asigurări că statul respectă prevederile internaționale.

„Vanuatu este semnatarul majorității tratatelor sancționate internațional și a ratificat astfel de tratate în ultimii ani interzicând sindicatelor infracționale transnaționale să funcționeze și, ca atare, este greu pentru sindicatele criminale internaționale să stabilească o bază în Vanuatu. ”

Oficialul a mai precizat că Vanuatu efectuează verificări înainte de a permite schimbarea numelui unuia din aplicanți.

Îngrijorările Uniunii Europene

Atât UE, cât și OCDE au continuat să își exprime îngrijorarea cu privire la măsurile de verificare, obligând Vanuatu să promită că va intensifica verificările de fond, în încercarea de a curăța imaginea programelor.

În ciuda acestui fapt, documentele obținute de Guardian arată că, încă din ianuarie 2021, Vanuatu vindea pașapoarte către persoane acuzate de fraude, puse pe lista de sancțiuni internaționale sau date în urmărire internațională.

Lista este plină de personaje controversate, inclusiv un șef din interiorul FIFA, o prințesă din Emirate și un televanghelist nigerian.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

The Guardian l-a identificat, de asemenea, pe fostul prim-ministru al Libiei, Fayez al-Sarraj, susținut de ONU. În timp ce acordurile de încetare a focului din Libia s-au destrămat în ianuarie 2020, Sarraj a obținut pașapoarte pentru el și familia sa. Solicitarea a fost făcute pe numele soției sale. După ce a demisionat în martie anul acesta, el ar fi părăsit Libia.

Printre figurile politice se mai numără Alaa Ibrahim, fostul guvernator sirian din Damasc, și Vinay Mishra, un fost politician indian. Mishra locuiește în prezent în Vanuatu și se confruntă cu acuzații de corupție în India.

Pe listă se mai află Gianluigi Torzi, un om de afaceri italian acuzat de extorcarea oficialilor de la Vatican de 15 milioane de euro în timpul achiziționării unei proprietăți valoroase din Londra. Torzi a negat faptele.

De asemenea, și-a mai achiziționat pașaport și Hayyam Garipoglu, un mogul bancar turc cercetat pentru un scandal de delapidare de milioane de dolari și condamnat la închisoare după ce și-a ascuns nepotul care era acuzat de omor.

Sursă de venituri

Vanuatu este una dintre cele mai sărace țări din lume. Banca Mondială estimează un PIB pe cap de locuitor de 2.780 de dolari. Țara este puternic îndatorată, în mare parte din cauza dezastrelor naturale care au lovit-o.

Vânzarea pașapoartelor este cea mai mare sursă de venituri pentru guvernul din Vanuatu. O analiză efectuată de Investment Migration Insider a descoperit că schema de pașapoarte a reprezentat 42% din totalul veniturilor guvernamentale în 2020.

În iunie 2021, guvernul a raportat un excedent bugetar în ciuda pandemiei, în mare parte datorită cererii continue de cetățenie, iar guvernul a folosit profiturile pentru a plăti datoriile.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI