În schimb, cetățenii ucraineni care nu posedă pașaport, dar au un document care să le dezvăluie identitate pot intra fără probleme pe teritoriul României.

„Există şi alte categorii de cetăţeni ucraineni care nu au un paşaport, dar au un document care îi poate ajuta să se identifice în faţa autorităţilor şi inclusiv în aceste situaţii ei sunt procesaţi, identitatea lor este procesată şi au acces pe teritoriul naţional”, a declarat Dan Cărbunaru.

„Cea de-a patra categorie de cetăţeni sunt cei care nu au niciun document de identitate şi într-o astfel de situaţie soluţia pentru ei este să solicite azil în România. Este singura procedură care le oferă simultan protecţie şi acces pe teritoriul României”, a spus Dan Cărbunaru.

Până miercuri, 1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.

În ceea ce-i privește pe cetățenii ucraineni care au pașapoarte biometrice, ei „au posibilitatea să intre şi timp de 90 de zile să rămână în România sau să meargă în alt stat european”.

De asemenea, ucrainenii cu „pașaport normal” pot intra în România, în condițiile în care „autorităţile sunt pregătite să emită viza necesară care să-i ajute, alături de paşaport, să pătrundă pe teritoriul naţional”. 

Pe teritoriul României au intrat 118.461 de cetăţeni ucraineni, începând cu 24 februarie până pe 2 martie, la ora 08.00. Dintre aceştia, 70.026 au părăsit ţara noastră.

Pe teritoriul României au rămas până miercuri 46.435 cetăţeni ucraineni, din care aproximativ 18.000 sunt minori.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News