Comentează
Turismul… ca turismul, dar ce este cu aceşti jidovi? Legendele spun că numele comunei vine de la o comunitate de vraci, din care ar fi descins chiar Zamolxis. Aceşti vraci vindecau orice boală cu o plantă magică numită Polovracă, ce ar fi dispărut ulterior din floră.
Se presupune că în jurul anului 1400 î.Hr., un dac pe nume Zamolxis a călătorit prin lume şi a acumulat multe învăţături în domeniile ocultismului, astronomiei şi medicinei, după care s-a întors în Dacia, chiar la Polovragi. Iată ce spune istoricul antic Herodot (484 î.Hr. – 425 î.Hr.) despre acest personaj: “Zamolxis a pus să i se clădească o sală de primire, unde- i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul când îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, puse să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an, se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui”.
Religia iniţiată de Zamolxis, conform căreia sufletul este nemuritor, s-a răspândit nu numai în Dacia, ci şi la sud de Dunăre, la toţi tracii. Dar numai despre daci a rămas scris că râdeau în faţa morţii.
Despre intrarea în pământ, Mircea Eliade spune în volumul “De la Zamolxis la Genghis-Han” că este vorba despre un ritual iniţiatic foarte vechi, prezent la toate culturile, inclusiv în Evanghelie.
Se spune că locaţia subterană în care s-a ascuns Zamolxis a fost peştera de la Polovragi, situată la intrarea în Cheile Olteţului. Într-una din sălile peşterii există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu. Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.
Aceasta a fost construită probabil în Epoca bronzului, prin amenajarea a 8 terase tăiate în munte, şapte pe versantul nordic şi una pe cel sudic. Alunecările de teren au fost prevenite prin adăugarea la fiecare terasă a unei zidării, lucrată din piatră de calcar nefasonată, dispusă în unghi de 45 de grade.
Cu rol de apărare exista un val din piatră spartă alternând cu lut, peste care se înălţa o palisadă de lemn. Pe platou s-au ridicat mai multe construcţii, inclusiv un turn de observaţie, din cauza faptului că şi cetatea de la Polovragi a suferit un incendiu în prima jumătate a veacului I î.Hr. Se crede că lăcaşul de la Polovragi ar putea fi chiar cetatea antică Arcina, pe care Ptolemeu o considera “unul din cele mai strălucite oraşe din Dacia”.
De această cetate se leagă o legendă populară ciudată la prima vedere. Povestea spune că aici ar fi fost, în vremuri imemoriale, locuinţa unor uriaşi. Din locuinţa lor nu se mai vede acum decât o parte din “obor”, adică grajdurile în care îşi ţineau animalele.
Locul se numeşte “Oborul jidovilor”. De ce jidovi? Termenul de “casele jidovilor”, în sensul de “casele uriaşilor”, folosit în legendele româneşti pentru a numi cetăţi întărite dacice, se regăseşte în multe locaţii din România. Cetatea dacică de la Argedava, prima capitală a lui Burebista, de pildă, este numită de localnici tot “Casa jidovilor”, ca la Polovragi.
Asta nu pentru că ar exista vreo legătură cu evreii, ci pentru că desemnează “locuitori de dave”! “Dava” e denumirea dacică a “cetăţii”. Până şi azi avem astfel de exemple de locaţii, Jidava sau Jidova, în Argeş şi în Serbia, cetăţi dacice locuite de “jidovi”. Aceste cetăţi au fost construite de o populaţie venită peste cea autohtonă dinspre Est, cu aproximativ 5.000 de ani în urmă.
Este numită civilizaţia “gorganelor”, a construcţiilor tumulare, civilizaţia care a adus metalurgia în Europa şi a construit “dave”, cetăţi pe înălţimi. Practic, populaţia care a făcut trecerea de la Epoca pietrei la Epoca bronzului, cel puţin în Balcani.
Conform istoricilor, această populaţie era mai înaltă ca statură decât cea autohtonă, lucru dovedit arheologic în mormintele descoperite! Acesta este motivul pentru care sunt numiţi “uriaşi”…
E muntele-capcană: a luat două vieţi în 2013
Zona peşterii Polovragi poate fi deosebit de periculoasă pentru cei neatenţi. În 2013 s-au produs aici două accidente mortale, una dintre victime fiind chiar mama Monicăi Gabor.
La gura peşterii se mai pun în scenă un fel de piese tematicoiniţiatice legate de moarte şi înviere
Veronica Bulai, mama Monicăi Gabor – fosta soţie a omului de afaceri Irinel Columbeanu – a murit în august 2013, după ce a fost lovită de o stâncă la peştera Polovragi, pe Cheile Olteţului. Veronica Bulai s-ar fi apropiat să facă nişte fotografii în momentul în care s-au desprins mai multe pietre de pe versant, din zona cetăţii dacice.
Una dintre aceste pietre a lovit-o în cap. Femeia nu a mai putut fi resuscitată de echipajul medical ajuns la faţa locului, lovitura fiindu-i fatală.
Piatra care a lovit-o pe femeie în cap avea şapte kilograme. După numai o lună, un turist de 43 de ani din Oradea a murit, după ce a căzut 30 de metri într-o prăpastie, în apropiere de peştera Polovragi, în timp ce încerca să facă o fotografie.