ComenteazăDurează o oră cu mașina de la orașul-port Tanger până la regiunea de graniță. Ofițerii de poliție se aliniază pe străzi, transportatorii de trupe duc soldații în munți, serviciile secrete își trimit agenții. Supraveghere maximă.
Soarele de seară încă strălucește pe munții din nordul Marocului, când contururile oamenilor apar pe un platou stâncos accidentat. Sunt bărbați din Sudan care se ascund de armată aici, în sălbăticie.
După un drum de 6.200 de kilometri prin Africa, tinerii refugiați văd acum gardul de graniță al Europei în fața lor, în spatele căruia se află enclava spaniolă Ceuta. Dar doar câțiva ajung la ultimul kilometru.
„Ne-am ascuns aici timp de 5 zile”, spune Omar (24 de ani), epuizat. Hainele tânărului sunt rupte, pantofii îi sunt crăpați, el este epuizat. Greutățile din deșert și-au pus amprenta. „Acești munți sunt un loc nebun”, afirmă Omar.
„Fără mâncare, fără apă, fără ajutor”
„Fără mâncare, fără apă, fără ajutor. Sunt militari peste tot, așteptăm oportunitatea potrivită”, completează bărbatul.
Când se lasă noaptea în munții Marocului, platoul este luat cu asalt de soldați. „Militarii au venit în timp ce dormeam. Au prins 18 dintre noi, ne-au arestat, ne-au urcat în autobuze și ne-au trimis la Casablanca”.
Faptul că Omar a reușit să ajungă atât de departe în aceste condiții este un miracol. nimeni nu rezistă pe platou mai mult de 7 zile fără hrană și lichide.
Timpul se scurge pentru refugiați. Timpul se numără până la următoarea încercare.
Omar, a cărui familie are nevoie de ajutorul său în zona de război din țara sa natală, nu vrea să renunțe: „Am răbdare, nu mă las. De fapt, există doar două opțiuni: să reușești sau să mori”.
Gardul de 7 metri înălțime
Oamenii se cațără cu disperare, ajuntându-se de cârlige făcute de ei înșiși. Gardul de la Ceuta, pe care trebuie să-l escaladeze, are șapte metri înălțime.
Refugiații zdrențuroși și flămânzi sunt vizați de drone, detectoare de mișcare, camere de termoviziune și câinii Guardia Civil spaniole. Ei își pun toată speranța în cârligele lor primitive.
De cealaltă parte a graniței, Suleyman (18 ani) aduce provizii într-una dintre taberele de refugiați supraaglomerate, pe bicicletă. Adolescentul din Guineea „a cucerit” gardul în august. Dar lupta pentru speranță i-a sfâșiat carnea. Încă poartă urmele rănilor adânci. Acoperit de sânge, Suleyman a ajuns în Europa.
„Am încercat de 7 ori, de 7 ori a trebuit să ne oprim. Apoi, noaptea, a funcționat. A fost incredibil de dificil: șapte metri de gard, dureri în brațe, dureri în umeri. Dar știi ce m-a durut cel mai mult?”, întreabă el. „Să-i las pe cei trei prieteni ai mei în urmă. Nu au reușit să treacă”, povestește, cu lacrimi în ochi.
Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, se simte profund ofensat de situția de la graniță. El primește milioane de la UE pentru a-și securiza granițele.
Anul trecut, 90.000 de persoane au fost oprite să intre ilegal în Europa.
Există și situații în care africanii închid ochii și se uită în „altă parte”. Ca în 2014, în timpul unuia dintre cele mai mari valuri de refugiați spre Spania.
Un joc perfid, de viață și de moarte.
Ceuta este un oraș autonom al Spaniei, situat pe coasta nord-africană. Mărginit de Maroc, se află de-a lungul graniței dintre Marea Mediterană și Oceanul Atlantic. Ceuta este unul dintre teritoriile speciale ale Uniunii Europene și unul dintre teritoriile spaniole din Africa, alături de Melilla și Insulele Canare. A fost o municipalitate obișnuită aparținând provinciei Cádiz înainte de adoptarea statutului său de autonomie în martie 1995.