De-i vezi zâmbetul, poţi avea senzaţia că trăim într-o lume paradisiacă, unde curg doar lapte şi miere, iar în aer miroase a tei sau fori de “Maica Domnului”. Doar că în spatele seninului din privirea inocentă a micuţului Cezar Gheboş se întinde umbra hâdă a unei afecţiuni ce-i poate distruge viaţa.
“Problema piticului meu a debutat la 8 luni, când a început să plângă exagerat şi să fixeze un anumit punct, chiar şi pentru un minut, până ajungea aproape inconştient”, ne-a scris mama băieţelului, devastată de durere. Cum crizele s-au îndesit, părinţii l-au dus, fireşte, la medicul pediatru. Surpriză: părerea doctorului a fost că n-ar exista motive de îngrijorare, cauza stărilor micuţului fiind, în opinia acelui “specialist”, durerile date de dinţişorii ce ar fi vrut să apară. Dar o investigaţie mai amănunţită efectuată la Spitalul Marie Curie a scos la iveală adevărata şi teribila problemă: pe întreaga suprafaţă a căpşorului lui Cezar se formaseră nişte gâlme, ca nişte ghemuri, la nivel arteriovenos, ce îi determinau şi convulsiile de tip epileptic. Iar gâlmele acelea pot “exploda” şi sângera – aşa cum s-a şi întâmplat într-un rând, doar că sângerarea n-a fost, din fericire, abundentă -, oricând putând să se întâmple ceva teribil de rău şi iremediabil cu viaţa micuţului. Sau, după cum spune însăşi mama lui, “are în cap nişte mici bombiţe cu ceas”.

Este aşteptat la Hanovra

Deşi pe hârtie intervenţia chirurgicală necesară lui Cezar se poate efectua şi în România, şansele ca ea să reuşească şi chiar să ducă la rezolvarea problemei sunt reale, doar dacă ea se face în străinătate.
“În Germania se operează frecvent şi cu succes astfel de cazuri, în plus, copiii nerămânând cu nici un fel de sechelă”, mai spune mămica băieţelului. Însă devizul estimativ pentru o asemenea operaţie, întocmit de clinica din Hanovra, ce a acceptat, în principiu, cazul lui Cezar, e la fel de necruţător ca şi o maladie: aproape 50.000 de euro.
Bani pe care, în lipsa posibilităţii accesării formularului E 112, părinţii băiatului nu au de unde să-i scoată. Doar dacă, printr-o minune, privirea inocentă a lui Cezar va convinge, cine ştie cum, alte suflete, desprinse parcă din Rai, să-i acorde ajutor şi-o şansă la viaţă.

Urmărește-ne pe Google News