“În noua structură, numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9. Posturi precum consilieri și experți pentru informații în afaceri au fost desființate, iar angajații au fost redistribuiți în funcție de pregătirea profesională”, anunţă CFR Călători printr-un comunicat remis Liberatatea.
“În urma acestor măsuri, la fondul de salarii al CFR Călători se face o economie de aproximativ 70 de mii de lei lunar”, se mai arată în document.
CFR Călători a transportat, anul trecut, peste 54 de milioane de călători, în creştere faţă de 2016 cu mai mult de 1,5 milioane de călători. Compania operează zilnic peste 1.200 de trenuri de călători, din care mai mult de 75% sunt trenuri Regio, potrivit Agerpres..
CFR Călători estima pentru anul trecut pierderi de 90,5 milioane lei și venituri totale de 2,15 miliarde de lei, potrivit bugetului rectificat pentru 2017. Pentru 2018 însă, CFR Călători estimează pierderi de 367,68 milioane lei și venituri totale de 2,08 miliarde lei.
Câstigul mediu lunar la CFR Călători este de 5.272 lei iar compania numără aproximativ 13.000 de salariati.
CITEŞTE ŞI
VIDEO/ Hora, dansul național al evreilor, este luată de la români. ”Avem istoria unei culturi comune a Israelului și României”
EXCLUSIV/ Sandra Stoicescu a făcut scufundări în Maldive, de ziua ei. Și-a planificat vacanța încă de anul trecut!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro