Ministerul Transporturilor a dispus luarea de măsuri pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară.
Astfel a fost asigurată existența unor locomotive Diesel Electrice de rezervă şi cu personal suplimentar la Depourile: Ploieşti, Arad, Cluj, Satu Mare, Braşov, Sibiu, Suceava și Caransebeş, pentru îndrumarea trenurilor aflate în circulaţie
De asemenea, la începutul acestui weekend, Ministrul Transporturilor a dispus efectuarea unui exercițiu de prealarmare a plugurilor de zăpadă, utilaje cu care se va putea acționa în iarna 2017-2018 pe întreaga rețea feroviară, în vederea prevenirii și gestionării situațiilor de urgență specifice sezonului rece.
Potrivit CFR Călători comandamentele feroviare de iarnă vor fi formate din personal specializat din cadrul CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă, personal care va urmări şi coordona acţiunile de deszăpezire şi intervenţie operativă continuă. Angajații feroviari ai CFR Călători și CFR Infrastructură țin legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs, pentru ca pasagerii să ajungă în siguranță la destinații.
Meteorologii au emis sâmbătă, 28 octombrie, avertizări cod portocaliu și cod galben de vânt, ninsoare, viscol și precipitații mixte care vor fi valabile, în toată țara, până luni seara. Mai mult, în zona montană înaltă, vântulva atinge la rafale chiar și 120 de km/h.
Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece. În regiunile din vestul, centrul și nordul țării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureș, Transilvania și zona deluroasă a Crișanei și a Moldovei se vor semnala precipitații mixte.
În același interval, 29 octombrie, ora 10:00 – 30 octombrie, ora 23:00, zonele de munte vor fi sub Cod Portocaliu de vânt tare și ninsori viscolite, cu strat consistent de zăpadă.
Citește și: UPDATE | Avertizare meteo. Cod galben de vânt şi ninsori în Brașov alte șapte județe