În următoarele luni urmează să fie stabilit un termen de lansare a aplicației și pentru iPhone.
Anunțul a fost făcut de directorul CFR cu ocazia lansării programului Trenurile Soarelui.
Parcul CFR Călători folosit zilnic se ridică la 1.015 vagoane, dar nu este suficient pentru nevoile companiei, iar tentativele de achiziționare a unor treburi noi au eșuat, mai notează sursa citată. În aceste condiții, compania vrea ca pe termen scurt să închirieze automotoare.
„CFR Călători își va face o strategie de închiriere de material rulant, pe termen scurt. Există pe site-ul de achiziții publice un anunț de consultare a pieței în care cerem persoanelor interesate să ne ajute în creionarea unui caiet de sarcini. Sper că la sfârșitul acestei luni să se încheie consultarea și pe 5 iulie am vrea să publicăm pe site-ul de achiziții rezultatul acestei consultări”, a precizat Ovidiu Vizante, directorul general al CFR Călători.
Compania vrea circa 20 de automotoare diesel și electrice, nu mai vechi de 15-20 de ani, pe care să le închirieze pe minimum un an de zile, cu posibilitate de prelungire, potrivit sursei citate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro