Protestul este programat să aibă loc în perioada 10:00-12:45, lângă parcul din faţa Ministerului Transporturilor şi lângă parcarea din faţa Ministerului Transporturilor.
„Ceferiştii sunt revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători şi în anul 2023 din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi a fondului de investiţii. Ceferiştii sunt revoltaţi pe reţinerea celor 10% la bugetele de compensaţie/subvenţie şi la facilităţile de călătorie”, precizează sindicaliștii.
De asemenea, ei și-au manifestat nemulțumirea privind scăderea bugetului CFR Călători, în ciuda scumpirii biletelor și mai acuză o favorizare a operatorilor privați în dauna companiei de stat.
În plus, ei cer aplicarea Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar la ceferişti de la 1 iulie 2023.
Sindicaliștii amenință că vor declanșa greva generală dacă nu le sunt respectate solicitările. Pe lângă protestul de luni, un altul este planificat pentru 26 iunie.