„Pe raza Regionalelor Galaţi, Constanţa şi Craiova circulaţia feroviară, la această oră, se desfăşoară în condiţii normale, fără limitări de viteză, însă pe raza Regionalelor Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov se circulă în condiţii speciale, din cauza temperaturilor ridicate de 50 de grade Celsius înregistrate la nivelul şinei“, precizează operatorul feroviar de stat.
Potrivit CFR, în intervalele orare în care temperatura ajunge la 35-37 de grade Celsius, „personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei”.
În momentul în care se constantă că temperaturile ajung la 50 de grade la nivelul șinelor, se impune o limitare cu 20-30 km/h față de valorile normale.
Precizăm, de asemenea, faptul că, această măsură de limitare a vitezei de circulaţie, în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei deja ajunge la 50 de grade, este aplicată de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale.
Unde se aplică acum restricții de viteză
Regionala CF București:
- București Sud – PO Valea Roșie
- Giurgiu Nord – Giurgiu
- Chiajna – Vârteju (fir I)
Regionala CF Timișoara:
- Timișora Nord – Timișoara Est
- Caransebeș – Reșița Nord
- Căvăran – Caransebeș
- Sântana – Gurahonț
Regionala CF Cluj:
- Valea Florilor – Cojocna
- Oradea – Oradea Vest
- Oradea – Episcopia Bihor – Carei
- Aleșd – Oradea
Regionala CF Iași:
- Tecuci – Buhăiești
- Nicolina – Buhăești
Numărul zonelor unde restricțiile de circulație ar putea crește întrucât meteorologii au emis pentru marți și miercuri cod roșu de caniculă pentru municipiul București și mai multe județe din sudul țării.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro