Un echipaj de Poliție a fost chemat la fața locului pentru a-i calma pe oamenii aflați în gara Eforie Nord. Aceștia s-au revoltat după ce și-au dat seama că nu au putut să încapă în singurul vagon al trenului Regio 8386 Mangalia – Constanța, pentru care CFR a vândut 500 de bilete, relatează digi24.ro.
„Gara Eforie Nord, azi 10 septembrie. CFR a scos din orar trenurile soarelui și a vândut bilete pentru un tren cu un vagon, pentru 500 de persoane. Oamenii nu au permis plecarea trenului din stația Eforie Nord. Menționez că pasagerii au fost nevoiți să stea în toaleta trenului, ca să poată urca mai mulți călători. Eu am renunțat să mai merg. Voi merge cu alt mijloc de transport. Trenul are deja întârziere și oamenii au pierdut legăturile din Constanța”, a precizat Mihai Cojocaru, pentru sursa citată.
Duminică, un tren a rămas fără frâne și n-a mai putut opri la Bârlad. Trenul s-a oprit, cu chiu, cu vai, undeva la circa 400 de metri de stație. Lumea de pe peron n-a realizat ce se întâmplă, iar cei din tren au tras o spaimă pe cinste.
Citește și GALERIE FOTO/ Paradoxul Vaslui. Cel mai bogat cămin de stat pentru bătrâni se află în cel mai sărac județ. Sunt condiții ca-n Germania!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro