Născut la malul Dunării, la Galaţi, în 1882, Konrad Bercovici s-a bucurat de o copilărie “animată”, aşa cum avea să-şi descrie el începuturile. Tatăl lui era geambaş, cumpăra cai de la ţiganii de pe lângă Brăila şi Galaţi. Moartea părintelui său a schimbat însă din temelii viaţa lui Konrad, care a plecat împreună cu familia la Paris, la doar 15 ani.

După ani buni în care a studiat şi a muncit pentru întreţinerea celor dragi, s-a căsătorit cu Naomi Librescu, artist plastic, şi s-au stabilit în SUA, la New York. Aici a devenit un foarte apreciat ziarist la publicaţia New York World, natura meseriei aducându- l aproape de Charlie Chaplin, aflat la începuturile carierei, cu care s-a împrietenit la cataramă, în 1915.

Relaţia dintre cei doi s-a legat tot mai mult, în ciuda gloriei galopante pe care o cunoştea Chaplin, după producţiile “Luminile oraşului” (1931) şi “Timpuri noi” (1936). De altfel, presa vremii a consemnat mărturiile lui Chaplin după o vizită acasă la Bercovici, în care le făcuse multe cadouri fetelor românului: “Nu-i aşa că mă iubiţi mai mult decât pe tatăl vostru?”.
Charlie Chaplin a furat scenariul capodoperei «Dictatorul» de la un român!

A vrut să apară pe genericul filmului

Cearta între cei doi vechi amici s-a produs după ce Bercovici a văzut filmul “Dictatorul”, lansat pe 15 octombrie 1940, un succes uriaş de casă, în fapt o satiră spectaculoasă la adresa nazismului şi a lui Hitler. Cum românul considera că Chaplin (actor, regizor şi scenarist) i-a furat ideea scenariului pe care i-l prezentase în repetate rânduri, Bercovici nu a pretins iniţial nici un ban, ci doar dreptul de a-i fi recunoscută contribuţia pe genericul filmului. Deşi a afirmat în conferinţa de presă de după premieră că Bercovici i-a dat ideea “Dictatorului”, Chaplin nu i-a îndeplinit dorinţa credinciosului său prieten. În 1947, sătul să aştepte reparaţia morală din partea lui Chaplin, Bercovici l-a dat pe acesta în judecată, împreună cu casa de producţie, solicitând pentru plagiat daune uriaşe, de 6.450.000 de dolari! După ce şi-a redus pretenţiile la 500.000 de dolari, Bercovici a acceptat propunerea lui Chaplin, care i-a plătit despăgubiri de 95.000 de dolari, aproximativ un milion de dolari în zilele noastre.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Fata lui «Charlot» crede că are sânge românesc!Charlie Chaplin a furat scenariul capodoperei «Dictatorul» de la un român!

Apropierea marelui Chaplin de ţara noastră nu s-a petrecut doar prin intermediul relaţiei cu Bercovici. Invitată la Festivalul de Film Transilvania, de la Cluj, Geraldine Chaplin (67 de ani, foto), fiica actorului, a declarat în 2012 că tatăl ei i-a spus în copilărie că ea ar avea sânge românesc în vene, după o străbunică ţigancă din România!

Geraldine Chaplin s-a născut pe 31 iulie 1944, fiind al patrulea copil al lui Charlie Chaplin şi primul dintre cei opt pe care legendarul actor i-a avut cu cea de-a patra soţie, Oona O’Neill, fiica dramaturgului Eugene O’Neill. De-a lungul vieţii, asemănarea izbitoare cu tatăl ei şi numele Chaplin au atras o atenţie considerabilă asupra lui Geraldine.

Cel care a adus-o pentru prima dată în faţa camerei de filmat, într-un rol minor din „Limelight” (1952), a fost chiar tatăl ei. De atunci, au trecut 60 de ani şi peste 100 de filme.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI