Berkshire Hathaway, firma de investiţii unde Munger a fost vicepreşedinte, a transmis, într-un comunicat de presă, că Munger a decedat într-un spital din California. Nu a fost precizată cauza decesului.

Charles Thomas Munger s-a născut la 1 ianuarie 1924, în Omaha, Nebraska. Munger a servit în armata americană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce a părăsit Universitatea din Michigan în 1943, la vârsta de 19 ani.

După război, Munger a urmat cursurile Facultăţii de Drept de la Harvard, pe care a absolvit-o cu onoruri în 1948 şi s-a mutat în sudul Californiei, unde a practicat dreptul imobiliar.

Charlie Munger. Foto: Profimedia

Wall Street a deplâns dispariţia lui Munger şi parcursul său uimitor la Berkshire Hathaway.

„Berkshire Hathaway nu ar fi putut fi construită până la statutul său actual fără inspiraţia, înţelepciunea şi participarea lui Charlie”, a declarat directorul general Warren Buffett, în comunicat.

„Timp de atâtea decenii, cei doi au condus o putere de investiţii care a îmbunătăţit semnificativ vieţile atâtor oameni… şi, în acest proces, au demonstrat în mod repetat măiestria colaborării, a sinergiilor şi a bunului-simţ”, a transmis și Mohamed El-Erian, consilierul economic şef al Allianz, într-o postare pe X.

Munger, care avea o avere de 2,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes, încă mai comenta pieţele globale în urmă cu câteva săptămâni. El a declarat, pentru podcastul Acquired, de exemplu, că decizia lui Buffett de a investi miliarde de dolari în Japonia a fost „de nerefuzat”.

„A fost ca şi cum Dumnezeu ar fi deschis pur şi simplu un cufăr şi ar fi turnat bani în el”, comenta Munger, în stilul caracteristic.

Munger l-a întâlnit pe Buffett în 1959, la o cină, când Munger se afla în Omaha pentru înmormântarea tatălui său. Munger şi Buffett au legat o prietenie rapidă.

Buffett a declarat pentru CNBC în 2021 că, după prima lor întâlnire, a ştiut că „nu voi mai găsi un alt tip ca acesta ….. Pur şi simplu ne-am înţeles”.

Munger s-a alăturat oficial companiei Berkshire Hathaway ca vicepreşedinte în 1978, iar în cea mai mare parte a carierei sale acolo a fost cunoscut mai ales ca „locotenentul isteţ al lui Buffett”.

Spre sfârşitul vieţii sale, Munger a fost adesea pe prima pagină a ziarelor din cauza unor controverse: a vorbit adesea în termeni elogioşi despre guvernul comunist al Chinei, pe care guvernele occidentale l-au criticat pentru încălcarea drepturilor omului.

Foto: Facebook Charles Munger

Urmărește-ne pe Google News