„România are nevoie de un nou logo turistic. Nu este suficient să spunem că avem copaci (și, întâmplător, cel mai mare număr de defrișări ilegale din Europa). Iar Carpații reprezintă o grădină, cu garduri vii ordonate, peluze bine tunse și straturi de flori bine îngrijite. Este ultima zonă cu adevărat sălbatică din Europa, cu cea mai mare pădure mixtă și cu două treimi din prădătorii de vârf ai Europei”, a transmis jurnalistul britanic, pe pagina sa de Instagram.

Jurnalistul a postat logo-ul propus pe contul său de Instagram, explicând că România are nevoie de acest demers pentru că are o istorie bogată, iar lumea trebuie să o cunoască.

„România este, de asemenea, o țară cu o istorie complexă de mii de ani și o moștenire culturală diversă care datează dinainte de daci. Este, de asemenea, un tărâm al abundenței. Din acest motiv, am creat un nou logo pentru a încerca să reflectăm aceste aspecte importante”, a explicat Ottley.

Același logo se regăsește și pe brațul jurnalistului britanic, care și l-a tatuat miercuri.

Lupul dacic încolăcit în forma literei R este tatuajul pe care Charlie Ottleyși l-a tatuat pe braț. Foto: Captură TVR

Brandul turistic al României, cu sloganul „Explore the Carpathian garden”, este reprezentat de imaginea unei frunze, plasată deasupra numelui țării.

Logo-ul a fost lansat în 2010 de fostul ministrul al turismului Elena Udrea și a costat aproximativ 900.000 de euro.

Cine este Charlie Ottley

Charlie Ottley este realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia și Flavors of Romania.

Miniseria Wild Carpathia a fost realizată în perioada 2011-2013, iar în cadrul acesteia apare regele Charles, care deține o casă în satul transilvănean Viscri, din județul Brașov.

Jurnalistul britanic a fost distins cu Crucea Casei Regale din România pentru Wild Carpathia, a fost premiat pentru cea mai bună campanie de promovare a României derulată peste hotare la România Insider Awards, dar şi pentru „Cea mai Importantă Iniţiativă în Domeniul Media şi Jurnalism”, la Premiile România TopHotel, potrivit Agerpres.

Charlie Ottley s-a născut într-un mic sat din Hampshire, Marea Britanie și locuiește de trei ani în Șirnea, județul Brașov, unde și-a cumpărat o casă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News