ComenteazăAu trecut 30 de ani de când ultima clasă de antibiotice a fost introdusă pe piață. Toate medicamentele existente acționează în mare parte în același mod: ucid bacteriile. Unele lovesc pereții celulelor, altele blochează replicarea ADN-ului. Pentru a supraviețui atacurilor chimice generate de antibiotice, bacteriile evoluează însă rapid și devin supervirusuri.
Din acest motiv, oamenii de știință de la Universitatea Plymouth au căutat soluții în adâncimile reci și întunecate ale Atlanticului de Nord. Acolo au găsit bureți care conțin molecule puternice, capabile să omoare acele supervirusuri.
Kerry Howell, profesor de ecologie, și colegii ei au colectat cu atenție exemplare de bureți, le-au dus în laborator și au testat extracte din ele, pulverizate împotriva bacteriilor care cauzează boli. Printre moleculele găsite la adâncime se află unele care promit să aibă efectele căutate.
„Deocamdată, nu știm exact ce sunt”, spune profesorul Mat Upton, un microbiolog care conduce cercetarea de laborator a programului de la Plymouth.
Avem compuși care ucid bacteriile pe care vrem să încercăm să le eliminăm și avem o idee destul de clară că sunt compuși noi. Este devreme, dar lucrurile progresează.
Profesorul Mat Upton:
Rata de succes pentru găsirea unor noi compuși puternici și utili se dovedește a fi deosebit de mare în rândul ființelor care trăiesc la adâncime. Sute de compuși biologic activi au fost descoperiți pe fundul oceanului, unii fiind deja folosiți pe scară largă. Enzimele din bacteriile ce trăiesc în jurul orificiilor hidrotermale sunt utilizate în testele pentru virusul COVID.
Cu toate acestea, noile antibiotice și o varietate de molecule benefice ar putea fi ușor distruse prin exploatarea la mare adâncime, care ar putea începe în mai puțin de doi ani.
„Una din marile îngrijorări pe care o au toți ecologiștii este că știm atât de puțin despre aceste zone și încercăm cu disperare să ne întrecem cu industria mineritului la mare adâncime. În opinia mea, acesta este un lucru greșit. Ar trebui să aflăm mai multe despre aceste locuri înainte de a ne gândi la exploatarea lor”, a precizat Howell.
Una dintre potențialele ținte pentru mineritul în adâncime este zona de adâncime din sud-estul Atlanticului, unde Howell își planifică următoarea expediție, împreună cu colegii sud-africani. „Este una dintre cele mai puțin explorate părți ale planetei noastre. Există foarte puține date”, spune ea.
Vor vizita un vast munte subacvatic, Walvis Ridge, care se întinde pe aproape 2.000 de mile între insula Tristan da Cunha și Namibia. Ea a devenit o țintă pentru mineritul la mare adâncime întrucât este bogată în metale, inclusiv cobalt.
Operațiunile miniere, un pericol pentru viața din adâncuri
Unul dintre obiectivele colaborării dintre zeci de organizații din întreaga lume este de a împărți valorile ușor de monetizat ale oceanelor, cum ar fi mineritul de pe fundul mării, cu beneficiile mai puțin tangibile, precum captarea carbonului și stocul ascuns de potențiale medicamente noi.
Cercetătorii vor testa modele pentru a prezice modul în care interacționează viața sălbatică la mare adâncime, bogățiile minerale și beneficiile ascunse și modul în care utilizarea uneia ar putea pune pe alții în pericol.
Studiile au descoperit că până la trei sferturi din bureții de la mare adâncime și coralii conțin compuși potențial utili. Aceste nevertebrate pot arăta ca niște copaci, flori sau arbuști și, uneori, ca niște bile de brânză pe bețe.
„Nu pot fugi și trebuie să găsească modalități de a se proteja – iar adesea, apărarea lor este de natură chimică”, spune Rosemary Dorrington, profesor de microbiologie la Universitatea Rhodes din Grahamstown, Africa de Sud și partener de cercetare la One Ocean Hub.
Multe dintre aceste protecții chimice sunt realizate de o serie de microbi care trăiesc în interiorul coralilor și bureților, pe care Dorrington le compară cu microbiomul intestinal uman. „Pot fi până la 1.000 de specii diferite de bacterii într-un singur burete”, spune ea.
Spre deosebire de minerit, expedițiile precum cele făcute de Howell ar trebui să aibă un impact redus asupra ecosistemelor de adâncime. Submersibilele robotizate dezvoltate pentru industria petrolului și a gazelor offshore au devenit ochii și mâinile îndepărtate ale oamenilor de știință care lucrează în adâncime. Și este nevoie doar de un singur exemplar din fiecare specie.
Pe lângă distrugerea habitatelor și a speciilor, Dorrington își face griji că operațiunile miniere, care lucrează la scară mult mai vastă decât cercetarea științifică, ar putea contamina comunitățile fragile – inclusiv microbii – care au avut nevoie de milioane de ani pentru a evolua. „Ar fi exact la fel ca și cum am merge pe Marte”, spune ea. „Ar trebui să ne gândim la ceea ce luăm cu noi.”