Demisia fostei chelnerițe a fost înregistrată de Primăria Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava luni, 8 februarie.
Simona Iancu fusese angajată, prin dispoziţie de primar, pe postul de administrator public la Primăria Vatra Moldoviţei, fiind detaşată după trei zile pe un post de inginer la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad.
Directorul tehnic la Apele Române Gabi Musteaţă, omul care s-a opus angajării la ABA Prut-Bârlad a Simonei Iancu, a rămas fără loc de muncă tot luni, 8 februarie.
„Mi-a transmis (șeful – n.r.), prin cei de la Resurse Umane, să eliberez biroul şi să predau totul până la ora 15.30. Nu m-am întâlnit cu el astăzi” , a declarat Gabi Musteaţă, care a anunțat că va contesta decizia în instanță.
Conform surselor Adevărul, aflând de intenția bărbatului, cei de la Apele Române au angajat servicii de consultață juridică, deși compania are patru juriști angajați.
Angajarea chelneriței la Apele Române a fost dezvăluită de Recorder la începutul lunii, când platforma a publicat un interviu cu tânăra, care susținea că a terminat Facultatea de Chimie, dar nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple, cum ar fi care este unitatea de măsură a debitului de apă, care este malul stâng sau malul drept.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
După dezvăluire, premierul Florin Cîțu a anunțat că va trimite Corpul de Control la Apele Române.
Pe 29 noiembrie 2020, Libertatea a făcut radiografia Administrației Naționale Apele Române, o instituție în care PNL și PSD și-au numit alternativ oameni fără competențe în domeniu.
FOTO: Aktual24.ro
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis