Peste 225 de milioane de ruble (2,328 de milioane de euro) au fost cheltuite anul trecut pentru extinderea cimitirelor în Rusia, notează sursa citată, care prezintă date oficiale. Această sumă este de două ori mai mare față de cea din 2022 și de aproape șase ori mai mare față de cea din 2020, primul an al pandemiei de COVID-19. În prima jumătate a acestui an, autoritățile ruse au cheltuit deja 136 de milioane de ruble (1,407 milioane de euro) pentru extinderea cimitirelor.
În 2020, regiunile din Rusia au cheltuit 38 de milioane de ruble (392.000 euro) pentru cimitire, în 2021 – peste 124 de milioane de ruble (1,281 de milioane de euro) și în 2022 – 122 de milioane de ruble (1,26 de milioane de euro). În cei doi ani pre-COVID-19 – 2018 și 2019 – cheltuielile însumate s-au ridicat la aproape 125 de milioane de ruble (1,298 de milioane de euro).
Astfel, în primii doi ani de război din Ucraina, guvernul rus a cheltuit de aproape trei ori mai mult pentru extinderea cimitirelor decât în cei doi ani pre-COVID-19, constată The Moscow Times.
În opinia demografului Jan Breede, războiul din Ucraina este unul dintre motivele extinderii cimitirelor.
Populația Federației Ruse a scăzut de la 149 de milioane de locuitori în 1994 la 143 de milioane în 2021. Între timp, aproape 1,6 milioane de ruși au murit din cauza pandemiei de COVID-19.
Potrivit ONU, dacă Rusia va continua pe panta declinului demografic, populația sa va scădea la 120 de milioane de oameni până în 2050. Cele mai pesimiste prognoze ale ONU estimează că Rusia va avea doar 83,7 milioane de locuitori până la sfârșitul acestui secol.