„Dimineaţă, pe la 7.30, când plecam la serviciu, am văzut-o pe Ruxandra fugind din curte în stradă, plină de sânge. Mi-a strigat «Chemaţi poliţia, tata a tras în mine şi în mama!», apoi s-a prăbuşit”, a povestit şocat un vecin al familiei Gruia, cel care a alertat autorităţile. Poliţiştii şi medicii sosiţi la faţa locului au găsit o scenă de coşmar: Ruxandra, în vârstă de 24 de ani, zăcea în stradă într-o baltă de sânge, iar în casă au descoperit trupurile ciuruite de gloanţe ale părinţilor ei, Nelu şi Carmen Gruia. Într-un colţ al unei camere, în stare de şoc, era Andrei, fiul de 22 de ani al familiei, care e surdo-mut.
Avea testamentul pregătit
Medicii nu au mai putut-o salva pe mamă, însă tatăl şi fiica au fost trimişi de urgenţă la spital, unde au intrat direct în operaţie. În acest timp, poliţiştii au început ancheta pentru a desluşi misterul măcelului. Pe lângă gloanţele aruncate prin toată casa, atenţia le-a fost atrasă de un bilet lăsat pe un birou şi semnat de capul familiei, Nelu Gruia, fost şef al Biroului Arme din IPJ Dolj până în 2009, când s-a pensionat. În scrisoarea considerată testament, bărbatul povestea că fiica sa este o „drogată” care a făcut tot posibilul să îl despartă de soţia sa. Mai mult, îşi acuza nevasta că îl înşală, deşi cei doi erau divorţaţi din luna februarie. „Biletul era adresat unor prieteni de familie din Alba, cărora le spunea să aibă grijă de Andrei, fiul surdo-mut, şi să primească el cele două maşini, casa şi conturile din bancă”, a spus procurorul Flori Grecu, care anchetează cazul. Ieri, în jurul prânzului, ucigaşul a murit în timpul operaţiei, iar medicii au anunţat că se împuşcase de trei ori în abdomen cu o armă Glock de 9 mm, pe care acesta o deţinea legal.
Pe treptele din faţa casei se vedeau ieri petele de sânge lăsate de Ruxandra, când a fugit în stradă după ajutor
Ruxandra studia în Elveția
Totodată, medicii legişti au concluzionat că soţia lui Gruia a fost ucisă cu două gloanţe. Femeia era profesoară la un liceu din oraş şi, în scurt timp, urma să plece la o specializare în Italia. Din fericire, Ruxandra, fiica ucigaşului, care avea două gloanţe în plămâni, a fost salvată de medici, însă e încă în stare gravă. Tânăra de 24 de ani a locuit în ultimii ani în Elveţia, unde urmează cursurile unei universităţi de afaceri în domeniul turismului. Se pare că tânăra cunoscuse acolo un băiat de origine arabă cu care avea o relaţie, iar tatăl ei nu era de acord. Mai mult, părintele „ar fi luat foc” în momentul în care a aflat că fiica sa vrea să rămână peste hotare de dragul iubitului.
Ruxandra, într-o discuţie cu un prieten: «Părinții nu ţi-i alegi»
Un cunoscut al Ruxandrei Gruia a postat, ieri, pe site-ul personal, câteva cuvinte despre tânăra care a fost împuşcată de tatăl său. Îndurerat, prietenul fetei îşi aminteşte că aceasta era supărată în ultima perioadă din cauza certurilor dintre părinţii ei.
„Ruxandra Gruia este unul dintre cei mai puternici şi ambiţioşi oameni pe care îi cunosc, iar astăzi soarta i-a întins o capcană din care sper să iasă. Peste tot la televiziunile de ştiri se vorbeşte de ea ca de o fată care a pus dragostea iubitului mai presus de părinţi, o fată nerecunoscătoare faţă de tatăl ei care s-a pensionat ca ea să plece în Elveţia« la şcoală. Ruxandra nu mai era cu acel cetăţean străin de foarte multă vreme. Eu o cunosc de mai bine de 7 ani şi ştiu că omul care azi a tras în ea nu a mişcat un deget ca ei să îi fie bine.
Îmi pare rău că trebuie să citez din conversaţiile mele private cu ea, ca să se vadă că fata chiar a muncit şi în momentul ăsta îşi căuta de muncă şi era terorizată de certurile dintre Nelu şi Carmen.
Sandra Gruia (03.04.2011 21:45:18): şi eu ma zbat …cred că am trimis 1000 de cv-uri şi mi-am făcut 100 de conturi active până acum.
Sandra Gruia (03.04.2011 21:29:20): uite pe acasă
Sandra Gruia (03.04.2011 21:29:23): în certurile alor mei
Sandra Gruia (03.04.2011 21:29:29): refugiată în camera mea
Sandra Gruia (03.04.2011 21:30:03): nu ai ce face …părinţii nu ţi-i alegi
Ultima oară a fost chemată la un job în Dubai care nu s-a dovedit a fi ceea ce se anunţa şi s-a întors în ţară. Tatăl «iubitor» Nelu Gruia nici măcar nu s-a dus să o aştepte la aeroport”.
Arme mortale, pe mâinile oricui
Tragedia de astăzi ridică mari semne de întrebare în ceea ce priveşte uşurinţa cu care se eliberează permisele de portarmă. Un alt caz şocant s-a petrecut în Braşov, la jumătatea lunii martie, când un copil de 8 ani a fost împuşcat mortal în cap de prietenul său de joacă, după ce chiar mama lui i-a lăsat arma pe mână.
Verificaţi lunar la psiholog
Deputatul PDL Mihai Apostolache va depune un proiect de lege pentru înăsprirea condițiilor prin care se poate obține permisul de portarmă. Astfel, toate persoanele îndreptățite de lege să dețină arme de foc vor fi obligate să facă lunar un consult psihologic, prin care specialistul să își dea avizul dacă acestea mai sunt sau nu capabile să dețină arme.
Ultima oră: Fata şi-a revenit şi a întrebat de mama ei
Imediat după operație, Ruxandra a întrebat de mama ei: “Ca să nu-i afecteze starea, medicii nu i-au spus că femeia a decedat și au încercat să o liniștească”, a declarat medicul Cristina Geormăneanu de la spitalul din Craiova. Între timp, oamenii legii au ajuns la concluzia că bărbatul și-a premeditat crima. Surse apropiate anchetei ne-au declarat că marți dimineață, cu o zi înainte de măcel, Nelu Gruia și-a transferat toate conturile pe care le avea la o bancă din Craiova pe numele fiului său surdomut, singurul care a scăpat de furia tatălui.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro