Cherecheş a subliniat că demolarea aşezărilor improvizate aparţinând unor locuitori de etnie rromă din Baia Mare nu este o acţiune împotriva comunităţii în chestiune.”Noi nu îi eliminăm din acea zonă, îi demolăm şi-i lăsăm sub cerul liber. Le vom oferi celor care sunt din Baia Mare condiţii minime şi decente de trai, cu apă, cu canalizare, cu încălzire, astfel încât să-şi poată duce un trai decent. Celorlalţi, care nu sunt din municipiul nostru şi şi-au construit ilegal adăposturi, îi vom demola şi nu au altă variantă decât să se întoarcă la domiciliile de unde provin”, a declarat primarul Cherecheş, la Radio România Actualităţi.Reamintim că atât organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty Internaţional dar şi ambasadorul SUA Mark Gitenstein au criticat dur măsuirle edilului băimărean, spunând că încalcă drepturile omului. Mai mult, liderul Partidei Romilor-ProEuropa, deputatul Nicolae Păun a spus că îl va chema, pe Cherecheş, la Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, al cărui preşedinte este, pentru a da explicaţii privind, ”exterminarea” ţiganilor din Baia Mare.