Francesco Totti, capitanul lui AS Roma, a vrut sa contribuie cu un milion de euro la transferul lui Adrian Mutu de la Fiorentina.

Transferul lui Adrian Mutu, atacantul Fiorentinei, la AS Roma a cazut, dar continua sa apara tot felul de detalii picante referitoare la negocierile dintre cele doua cluburi. Cotidianul Gazzetta dello Sport a scris, ieri, ca Francesco Totti, capitanul Romei, isi dorea atat de mult ca Mutu sa ajunga pe ‘Olimpico, incat era dispus sa contribuie financiar la realizarea tranzactiei.

Italianul castiga anual 5,5 milioane de euro

Ziaristii italieni pretind ca in momentul in care Fiorentina a solicitat un milion de euro in plus peste cele 19 milioane de euro oferite de AS Roma, Totti i-a trimis un sms romanului, cu urmatorul text: ‘Transferul e  aproape facut. Lipseste un milion de euro, dar il voi pune eu, daca va trebui! Capitanul formatiei din capitala Italiei, care incaseaza un salariu anual de circa 5,5 milioane de euro, era gata sa renunte de bunavoie la o parte importanta din aceasta suma, numai pentru a-l vedea pe Mutu imbracand tricolul giallorosso. In cele din urma, tratativele au esuat, conducerea Fiorentinei declarandu-l netransferabil pe atacantul roman.

 
 

Urmărește-ne pe Google News