Serviciul național pentru geologie și minerit (Sernageomin) a aflat sâmbătă de existența gropii, care se află pe un teren exploatat de compania canadiană Lundin Mining, la aproximativ 665 km nord de capitala Santiago.

La fața locului a fost trimis personal specializat, a declarat directorul agenției, David Montenegro.

„Are o adâncime considerabilă, de aproximativ 200 de metri. Nu am identificat niciun material acolo jos, dar am observat că este o cantitate mare de apă”, a adăugat Montenegro.

O groapă misterioasă de 200 de metri adâncime, găsită în Chile. Autoritățile încearcă să afle cum s-a format
Groapa imensă care s-a format în apropierea unei mine de cupru din Chile. Foto: Hepta

După apariție acestei gropi uriașe, mai multe zone de la intrarea în santierul de lucru al minei Alcaparrosa, aflat în apropiere de groapă, au fost închise, a precizat Sernageomin.

Lundin Mining a transmis luni că incidentul nu a avut urmări asupra muncitorilor săi în comunitate, dar și că groapa nu s-a modificat de când a fost găsită.

„Zona a fost imediat izolată și au fost notificate autoritățile de reglementare relevante. Nu a existat niciun impact asupra personalului, echipamentelor sau infrastructurii”, a transmis firma, într-un comunicat.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Lundin Mining a precizat că o analiză tehnică este în curs de desfășurare pentru a determina cauza evenimentului.

„Cea mai apropiată locuință se află la peste 600 de metri distanță, în timp ce orice zonă populată sau serviciu public se află la aproape un kilometru de zona afectată”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI