Liliana Silva nu se simțea amenințată când fratele ei a venit din Germania, unde locuiește, pentru a-și vizita familia, întrucât acesta a făcut carantina obligatorie de 10 zile în Santiago și nu avea niciun simptom. Cu toate acestea, la mai puțin de o săptămână, părinții ei, cele trei fiice ale sale și o mătușă au fost infectate cu varianta Delta. Nici ea și soțul ei nu au scăpat.
Aproape toată lumea avea simptome ușoare, care au ținut între două și patru zile, cu excepția tatălui și a copiilor ei.
„Tatăl meu suferă de leucemie cronică. A avut pneumonie, s-a deshidratat și a fost internat în spital. Dacă nu ar fi fost vaccinat, ar fi murit”, a spus Silva.
Dar copiii erau prea mici pentru a fi vaccinați și au făcut o formă mai gravă.
„Fiicele mele au avut febră mare, tuse, vărsături și dureri de cap urâte. Mi-aș fi dorit să fi fost vaccinate, mi-a fost frică tot timpul pentru ele”, a adăugat ea.
Povestea de succes a vaccinării
Chile a reușit să vaccineze aproape 87% din populație, din februarie când a demarat campania de vaccinare și până în prezent, lucru ce i-a adus laude la nivel internațional pentru felul în care a organizat campanie. Spre comparație, 75% din populația Americii Latine și din Caraibe nu a fost încă vaccinată.
Rata mare de vaccinare din Chile a dus la scăderea numărului de noi cazuri, dar autoritățile nu intenționează să relaxeze măsurile sau să reducă eforturile de a vaccinare. Săptămâna trecută, Chile a anunțat că aprobă vaccinarea copiilor între 6 și 11 ani cu CoronaVac, iar inoculările au început luni.
China a aprobat vaccinarea copiilor de peste între 3 și 17 ani în luna iunie. În Statele Unite și Europa, vaccinul este administrat doar persoanelor de peste 12 ani. Doi oficiali din cadrul BioNTech au declarat săptămâna trecută că vor cere aprobare vaccinului produs alături de Pfizer pentru copiii de 5-11 ani până la finalul lunii.
„Se știe că, în țările unde cea mai mare parte a populației adulte a fost imunizată, coronavirusul începe să-i vizeze pe cei care rămân vulnerabili, iar copiii se infectează mai mult, așa cum se întâmplă în Statele Unite”, spune dr. Lorena Tapia, medic pediatru și membru al comitetului de consiliere pentru vaccinuri.
Succesul campaniei de vaccinare din Chile este explicat prin faptul că autoritățile au încheiat contracte cu mai mulți producători de vaccinuri și a participat la testele clinice pentru mai multe dintre acestea, pentru a avea prioritate la achiziții.
În mai 2020, la două luni după apariția primului caz de COVID-19 în Chile, autoritățile chiliene a început negocierile cu Pfizer, AstraZeneca, Sinovac și CanSino. Simultan, Chile a participat la etapa a treia de teste clinice, lucru care i-a oferit prioritate la primirea de vaccinuri.
„De la început, campania noastră s-a bucurat de avantajul de a avea un portofoliu diversificat de vaccinuri. Acest lucru ne-a permis să nu depindem de disponibilitatea unui singur furnizor, având în vedere cererea mare de vaccin anti-COVID la nivel global”, spune ministrul pentru știință, Andrés Couve.
Această strategie, combinată cu un sistem de vaccinare bine organizat și un sistem de planificare accesibil, a permis ca procesul de vaccinare să avanseze cu puține întreruperi.
Până în prezent, Chile a primit 36 de milioane de doze pentru o populație de 19 milioane de locuitori, suficient pentru a începe deja să facă a treia doză. În fiecare săptămână, un nou grup de persoane devine eligibil – săptămâna aceasta este administrată a treia doză persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani.
Chile a fost mereu un model de succes când vine vorba de vaccinare, iar mesaje antivaccin nu au prins rădăcini. Chile a eradicat variola cu 27 de ani mai devreme decât restul lumii și a fost a treia țară care a pus sub control poliomielita. Încrederea cetățenilor în vaccinuri a permis, de asemenea, reducerea semnificativă a bolilor copilăriei, ca rujeola, oreionul și rubeola.
În timp ce numărul cazurilor crește din nou în America Centrală și în Caraibe, în ultima săptămână Chile a atins cea mai scăzută rată de infectare și cel mai mic număr de cazuri active din martie 2020.
Măsurile restrictive rămân în vigoare
Rata de pozitivare rămâne în mod constant sub 1%, ceea ce a determinat guvernul să relaxeze, dar nu la fel de abrupt precum în alte state. Interdicția de circulație după ora 22.00 a fost mutată la miezul nopții, suficient pentru a permite multor chilieni să simtă că în sfârșit au din nou libertate.
Epidemiologii insistă că, în ciuda numărului redus de cazuri noi, autoritățile trebuie să rămână precaute. Ei sunt îngrijorați în special de varianta Delta, care circulă în țară deja de câteva luni. Chile a fost lovită între februarie și iulie de un val pandemic, care a adus numeroase infectări și au pus la grea încercare spitalele. De atunci, vaccinarea în masă a ajutat la prevenirea unui nou focar, dar experții avertizează că nu este destul.
Purtarea măștii de protecție este încă obligatorie, la fel ca distanțarea socială în locuri publice și școli. Frontierele nu sunt complet deschise, iar călătorii încă se confruntă cu restricții semnificative.
„Nu putem spune că este sub control”, spune dr. Alexis Kalergis, directorul Institutului de Imunologie și Imunoterapie Millennium din Santiago. „Pandemia nu s-a terminat și, dacă nu suntem atenți, putem avea un nou val în orice moment”, adaugă el.
Expertul precizează că vaccinare cât mai multor persoane este soluția pentru apariția și răspândirea unor noi variante ale virusului.
Vaccinarea copiilor
Noilor valuri pandemice care lovesc acum numeroase țări din Europa, dar și Statele Unite, sunt caracterizate de un număr în creștere de copii care sunt infectați și fac forme grave ale bolii. Pentru a evita acest scenariu, Chile încearcă să vaccineze cât mai repede populația tânără.
Medicul pediatru Lorena Tapia subliniază că în Chile 52% dintre copiii de vârstă școlară sunt supraponderali sau obezi, ceea ce crește riscul de a dezvolta forme grave de COVID. Există, de asemenea, un număr semnificativ de copii cu boli respiratorii.
În urmă cu o săptămână, Ferreccio a participat la ședința comitetului consultativ privind COVID-19 care a aprobat folosirea vaccinului CoronaVac pentru grupa de vârstă 6 – 11 ani. Ea spune că decizia a fost luată pe baza datelor furnizate de China, unde peste 40 de milioane de copii din această grupă de vârstă a fost inoculată cu CoronaVac și în baza rezultatelor avute de acest vaccin în Chile până în prezent.
„Este un vaccin pe care îl știm foarte bine, nu experimentăm. Este foarte sigur și am văzut că, atunci când copiii sunt protejați, cu toții suntem protejați împotriva noilor variante”, a transmis Ferreccio.
În plus, revenirea copiilor la ore cu prezență fizică este o măsură importantă de sănătate publică în sine, spune ea.
„Ca bunică de 5 ani, am văzut cât de greu le-a fost copiilor să rămână acasă și situația se înrăutățește în familiile cu venituri mici”, spune Ferreccio.
În Europa și Statele Unite, vaccinurile au fost autorizate pentru a fi folosite doar pentru copiii de peste 12 ani. În China
De la debutul pandemiei, peste 1,6 milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar peste 37.000 au decedat.