Guvernul chinez a ordonat vineri închiderea acestei reprezentanţe diplomatice, ca represalii la o măsură similară luată împotriva consulatului chinez din Houston de către administraţia Trump, pe fondul unor acuzaţii de spionaj reciproce ca în timpul Războiului Rece.
“În această dimineaţă, la ora 6.18 (22.18 GMT duminică), consulatul Statelor Unite din Chengdu a coborât drapelul american”, a anunţat canalul public CCTV, arătând imaginea steagului coborât încet de pe stâlp în interiorul complexului diplomatic, relatează Agerpres, citând France Presse.
Spre deosebire de zilele anterioare, jurnaliştii străini nu au fost autorizaţi de forţele de ordine să se apropie de clădire.
Beijingul nu a specificat vineri când ar trebui misiunea americană să-şi închidă porţile. Statele Unite le-au acordat chinezilor trei zile pentru a-şi evacua consulatul din Houston.
Începând de vineri, jurnaliştii au putut vedea angajaţi ai consulatului din Chengdu scoţând saci de gunoi şi un autobuz părăsind locul spre o destinaţie necunoscută.
La Houston, agenţii americani au intrat în final vineri în clădire, după ce au deschis uşa cu ajutorul unor unelte.
Beijingul a protestat față de această intruziune.
Această clădire este “proprietatea naţională a Chinei”, a subliniat sâmbătă Ministerul de Externe chinez într-un comunicat, referindu-se la dreptul internaţional.
Beijingul a avertizat cu“un răspuns adecvat şi necesar la această problemă”.
Pe fondul creşterii tensiunii diplomatice în jurul coronavirusului şi Hong Kongului, Washingtonul şi-a justificat decizia afirmând despre consulatul chinez din Houston că era “o placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală”.
“Unii angajaţi ai consulatului american din Chengdu desfăşurau activităţi care nu sunt de competenţa lor, au intervenit în afacerile interne ale Chinei şi au pus în pericol securitatea şi interesele chineze”, a acuzat, la rândul său, diplomaţia chineză.