„Statele Unite vând neîncetat armament Ucrainei, crescând presiunea, creând panică şi au exagerat inclusiv calendarul unui război”, a mai spus purtătoarea de cuvânt, care a precizat că trebuie să se afle „ce rol au jucat Statele Unite în tensiunile actuale din Ucraina”.

„Cineva care toarnă gaz pe foc şi îi acuză în acelaşi timp pe alţii este imoral şi iresponsabil”, a spus Hua Chunying.

Întrebată dacă China va impune sancţiuni Rusiei, Hua Chunying a răspuns că sancţiunile „nu au fost niciodată un mijloc eficient în mod fundamental în soluţionarea problemelor”.

Recent, Vladimir Putin a recunoscut independenţa celor două teritorii separatiste pro-ruse din Donbas, „republicile populare” autoproclamate Doneţk şi Lugansk.

Odată cu această decizie, Occidentul a propus o serie de sancțiuni economice împotriva Rusiei. Berlinul a anunțat că nu va mai aproba proiectul gazoductului Nord Stream 2, care ar fi trebuit să aducă gaze rusești în Germania.

Președintele Joe Biden a anunţat, de asemenea, o „primă tranşă” de sancţiuni economice care împiedică Moscova să aibă acces la fonduri occidentale, în vederea rambursării datoriei suverane ruse.

 
 

Urmărește-ne pe Google News