Ca răspuns la restricţiile impuse presei străine în China, Washingtonul a anunţat luni că numărul angajaţilor chinezi de la cinci media de stat ale Beijingului implantate în SUA va trebui să scadă de la 160 la 100 începând cu 13 martie, notează Agerpres.

Măsura, anunţată de secretarul de stat Mike Pompeo, survine la două săptămâni după decizia Chinei de a expulza trei jurnalişti ai cotidianului american Wall Street Journal (WSJ), însă Washingtonul a afirmat că ea a fost luată pentru „a restabili o egalitate care a întârziat prea mult” între cele două ţări.

În timpul unei conferinţe de presă la Beijing, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, s-a referit la „ferma opoziţie şi condamnare” din partea guvernului Chinei.

China îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare.


Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al diplomației chineze:

Cele cinci media chineze vizate de această decizie – agenţia Xinhua, televiziunea CGTN, Radio China International şi cotidienele China Daily şi Cotidianul Poporului – au fost clasificate luna trecută de Washington drept misiuni străine şi sunt acum considerate organe „de propagandă”. 

Urmărește-ne pe Google News