Informaţiile raportului au fost relatate prima dată de cotidianul american The New York Times. Potrivit acestora, oficiali chinezi le-au cerut unor înalţi oficiali ruşi să aştepte încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing înainte de a începe invazia în Ucraina.

Raportul mai indica faptul că oficiali chinezi aveau informaţii cu privire la planurile sau intenţiile de atac ale Rusiei înainte de începutul invaziei.

Astfel de practici de distragere a atenţiei şi de mutare a vinei sunt „demne de dispreţ”, a reacționat Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, într-o conferinţă de presă.

Olimpiada de la Beijing s-a încheiat pe 20 februarie, iar invazia asupra Ucrainei a debutat patru zile mai târziu.

Oficialii americani consideră însă în general raportul ca fiind credibil. Cererea ar fi fost făcută în perioada în care președintele rus Vladimir Putin a vizitat Beijingul la 4 februarie pentru ceremonia de deschidere a Olimpiadei, dar nu este clar din raport dacă liderul de la Kremlin a avut un un dialog direct omologul chinez pe această temă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News