Cuprins:
Instrumentele folosite pentru a-i ține sub control pe funcționari sunt utiizate și împotriva societății. Vizați sunt inclusiv oameni de afaceri și administratori de școli și spitale – fără a se ține cont dacă aceștia fac sau nu parte din partid.
Regimul de detenție, cunoscut drept „liuzhi” sau „reținere în custodie”, include spații cu suprafețe capitonate și gardieni prezenți 24 din 24 de ore în fiecare celulă, unde deținuții pot fi ținuți până la șase luni fără a a avea acces la un avocat sau posibilitatea de a se întâlni cu familia.
În fapt, este o continuare a unui sistem folosit de mult timp de partid pentru a deține controlul și a insufla frică în rândul membrilor săi.
Noul regim de detenție
Timp de zeci de ani, Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinară (CCDI) s-a aflat la cârma unui sistem de detenție secret. Funcționarii bănuiți de corupție sau alte infracțiuni erau duși în hoteluri sau în alte locații secrete și ținuți timp de luni întregi. Ei nu aveau acces la consiliere juridică sau la vizite ale familiei.
În urmă cu șase ani, în 2018, în contextul intensificării criticilor privind abuzurile și torturile, președintele chinez a renunțat la practica cunoscută sub numele de „shuanggui”.
Cu toate acestea, șeful statului chinez nu a abolit detenția secretă, care fusese o armă puternică în lupta sa împotriva corupției și a disidenței. În schimb, aceasta a fost reglementată prin lege, a primit un alt nume și a fost plasată sub jurisdicția unei noi agenții de stat, Comisia Națională de Supraveghere (NSC).
Fondată în 2018 ca parte a revizuirii constituționale, noua agenție a consolidat forțele guvernamentale de combatere a corupției și le-a unit cu CCDI. Ambele agenții lucrează mână în mână și împart aceleași birouri, același personal și același site web.
Aceleași caracteristici, dar un alt nume
Noul regim de detenție liuzhi păstrează multe dintre caracteristicile modelului anterior, inclusiv izolarea suspecților și lipsa unei supravegheri independente.
Un avocat de apărare penală, care a reprezentat oficiali chinezi în cazuri de corupție, a declarat pentru sursa citată că a remarcat puține îmbunătățiri în ceea ce privește protecția drepturilor deținuților sub sistemul liuzhi.
Avocatul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a spus că mulți dintre clienții săi au spus că au fost abuzați, amenințați și supuși torturii pentru a obține mărturii.
„Cei mai mulți dintre ei cedau presiunii și agoniei”, a spus acesta.
Cel puțin 218 centre de detenție au fost renovate sau extinse între 2017 – 2024
Liuzhi acoperă o arie mult mai largă decât shuanggui, fiind vizați nu doar membrii de partid, ci și oamenii care au „putere publică” – de la oficiali și funcționari publici la directori de școli publice, spitale, organizații sportive, instituții culturale și companii de stat.
Totodată, autoritățile pot reține persoane considerate a fi implicate într-un caz de corupție, cum ar fi oameni de afaceri suspectați că au plătit mită unui funcționar care face obiectul unei anchete.
Printre cei care au experimentat pe propria piele regimul de detenție liuzhi se numără Bao Fan, investitor chinez, și Li Tie, fost fotbalist și antrenor al echipei naționale a Chinei. În această lună, Li Tie a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupție.
Între 2017 și noiembrie 2024, au fost construite, renovate sau extinse în întreaga țară minimum 218 centre liuzhi, conform unei analize, care a fost efectuată de sursa citată, a anunțurilor de licitație și a altor documente guvernamentale pentru aceste facilități listate public.
În realitate, numărul este probabil mult mai mare, întrucât multe administrații locale nu fac publice anunțurile de licitație sau le șterg după finalizarea acesteia.
Măsuri luate pentru a se asigura că deținuții nu se pot sinucide
Astfel de centre de detenție nu au fost construite în timpul pandemiei, însă numărul proiectelor a înregistrat o creștere anul trecut și în acest an. Au fost construite mai multe centre de detenție, și au fost alocate mai multe fonduri în provinciile și regiunile cu un procent mai mare de minorități etnice.
În Shizuishan, un oraș din regiunea Ningxia, a fost aprobată ridicarea unui centru liuzhi de 7.153 de metri pătrați cu un buget de 20 de milioane de yuani (2,8 milioane de dolari) în 2018, conform unui anunț guvernamental.
Documentul oferă o perspectivă asupra condițiilor din interior. Toate celulele de detenție, camerele de interogatoriu și infirmeria trebuie să fie dotate cu pereți, dulapuri, mese, scaune și paturi complet protejate, cu toate marginile rotunjite.
O serie de măsuri au fost luate pentru ca deținuții să nu aibă posibilitatea de a se sinucide: cablurile electrice sau prizele nu sunt expuse, iar podelele trebuie să fie antiderapante.
Toate instalațiile montate pe tavan, inclusiv camerele de supraveghere, luminile, ventilatoarele și difuzoarele, nu trebuie să atârne. În băi, lavoarele și toaletele din oțel inoxidabil trebuie să fie complet protejate, în timp ce dușurile și camerele de supraveghere trebuie să fie montate pe tavan.
Viața sub regimul liuzhi
Sistemul shuanggui a fost criticat pentru folosirea amenințărilor, a presiunii sau chiar a torturii pentru a obține mărturisiri. Un raport din 2016 al Human Rights Watch a menționat 11 decese înregistrate în perioada 2010-2015, în cadrul sistemului shuanggui, și numeroase cazuri de abuz și tortură.
Față de shuanggui, care nu avea niciun temei juridic, liuzhi este prevăzut în legea privind supravegherea națională – introdusă în anul 2018.
Anchetatorii nu au voie să strângă probe prin mijloace ilegale, precum amenințări și înșelăciune. În plus, nu au voie să-i insulte, mustreze sau să-i lovească pe cei care fac obiectul anchetei. De asemenea, conform legii, interogatoriul trebuie să fie înregistrat.
În luna septembrie, Zhou Tianyong, un economist de top și fost profesor la școala de elită a Partidului Central, unde Partidul Comunist își pregătește înalții funcționari, a atras atenția asupra faptului că autoritățile locale s-au folosit de anchetele privind corupția pentru a obține bani de la antreprenori pentru a-și umple visteria.
Într-un articol care a fost ulterior cenzurat, economistul a făcut apel la încetarea practicii agențiilor locale de combatere a corupției de a reține oameni de afaceri pe baza unor acuzații de luare de mită fictive sau nefondate și de a-i forța să plătească pentru eliberarea lor.
Cum arată șase luni petrecute în detenție
În ultimii ani, au apărut acuzații de abuz și mărturisiri forțate în mai multe cazuri. Un astfel de caz este cel al lui Chen Jianjun, un arhitect devenit funcționar local, care a susținut că a fost păcălit și forțat să facă mărturisiri false de luare de mită în timp ce era în detenție în 2022, în orașul Xianyang din nord-vestul țării.
În timpul celor șase luni petrecute în detenție, bărbatul de 57 de ani a fost supravegheat non-stop de gardieni și forțat să stea în poziție verticală timp de 18 ore pe zi, fără să se miște sau să vorbească, potrivit mărturisirii sale postate pe platforma socială WeChat.
Două persoane familiarizate cu cazul au confirmat pentru sursa citată că relatarea a fost scrisă de Chen Jianjun și publicată de fiica sa, Chen Lu.
El era lăsat să doarmă mai puțin de șase ore pe zi, iar lumina puternică nu era niciodată stinsă. În pat, el trebuia să stea pe spate și să își țină mâinile deasupra păturii, pentru ca gardienii să le poată vedea.
În anul 2023, fostul arhitect a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru că a luat mită 2,5 milioane de yuani (340.000 de dolari). El a făcut apel și așteaptă o decizie, conform Caixin, o revistă de afaceri cunoscută pentru investigațiile sale.
Metode folosite pentru a obține mărturii
De asemenea, deținuții primeau foarte puțină mâncare – metodă folosită pentru a obține mărturisiri, conform avocatului de apărare penală.
Potrivit avocatului, o altă tactică frecvent utilizată de anchetatori era aceea de a reține simultan un funcționar și partenerul de viață al acestuia, chiar dacă respectivul nu ocupa o funcție publică.
Practica este folosită pentru a obține informații de la partener cu privire la presupusa infracțiune comisă de funcționar, dar și de a-l convinge pe suspect să-și mărturisească fapta, a explicat avocatul.
Un proiect de modificare a legii naționale de supraveghere, care este în curs de analizare de către legislativul de vârf al Chinei, pare să răspundă preocupărilor legate de potențialul abuz. A fost adăugată o clauză care solicită anchetatorilor să desfășoare investigațiile într-un mod „legal, civilizat și standardizat”.
Totuși, în proiect nu este menționat accesul la consiliere juridică în timpul detenției. În schimb, se sugerează prelungirea perioadei maxime de detenție de la șase luni la opt luni, în cazul în care suspectul riscă să stea după gratii 10 ani sau chiar mai mult.
Nik102 • 28.12.2024, 14:06
Foarte bine și în Europa ar fi bine să terminăm cu drepturile omului.