Moartea lui Chu Lanlan, o cântăreață de operă în vârstă de 40 de ani, luna trecută, a fost un șoc pentru mulți, având în vedere vârsta ei. Familia ei s-a declarat întristată de „plecarea ei bruscă”, dar nu a oferit detalii despre cauza morții.
Decesul vine într-o perioadă în care China și-a abandonat politica strictă „zero Covid” în decembrie, pe fondul protestelor fără precedent. Modificarea politicii a dus la o creștere rapidă a numărului de cazuri și decese și au apărut relatări despre spitale și crematorii care sunt copleșite.
Acest lucru nu este recunoscut de autorități, iar, conform dispozițiilor oficiale, doar cei care mor din cauza insuficienței respiratorii sunt considerați decese Covid.
Miercuri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că China subraportează impactul real al virusului, în special în datele privind decesele.
Decese numeroase în rândul vedetelor
Dar moartea lui Chu Lanlan și a altora provoacă speculații cu privire la pierderi mai mari decât cele raportate în datele oficiale. Potrivit publicației de specialitate Operawire, Chu Lanlan a fost o soprană care s-a specializat în Opera de la Peking – o artă teatrală în care interpreții folosesc discursul, cântecul, dansul și mișcările de luptă pentru a spune povești. Ea a fost implicată în cauze caritabile.
În ziua de Anul Nou, vestea morții actorului Gong Jintang a produs reacții puternice în mediul online. În vârstă de 83 de ani, actorul era cunoscut la nivel național pentru rolul său din cel mai longeviv serial TV din țară.
Cauza morții sale este neclară, dar în mediul online, chinezii au legat-o de decesele recente ale altor persoane în vârstă. „Te rog, Doamne, te rog să tratezi mai bine bătrânii”, a scris colegul său, Hu Yanfen, pe platforma chineză de socializare Weibo.
Renumitul scenarist Ni Zhen s-a numărat și el printre decesele recente. În vârst de 84 de ani, el era cunoscut pentru frimul „Raise the Red Lantern”, care este considerat unul dintre cele mai bune filme chinezești de către critici.
Între timp, Hu Fuming, fost jurnalist și profesor pensionar la Universitatea Nanjing, a murit pe 2 ianuarie, la vârsta de 87 de ani. El a fost autorul principal al unui celebru comentariu publicat în 1978, care a marcat începutul perioadei „Boluan Fanzheng” din China – o perioadă de eliminare a haosului și revenire la normal după schimbările bruște din cadrul Revoluției Culturale implementate sub conducerea primului lider comunist al țării, Mao Zedong.
Potrivit unui bilanț din presa chineză, 16 oameni de știință din cele mai importante academii de știință și inginerie din țară au murit între 21 și 26 decembrie. Niciunul dintre aceste decese nu a fost legat de Covid în știrile publicate, dar asta nu a împiedicat speculațiile online.
Autoritățile recunosc creșterea mortalității
Autoritățile chineze sunt conștiente de scepticismul larg răspândit, deși continuă să minimizeze gravitatea acestui val de Covid.
Într-un interviu acordat televiziunii de stat, directorul Institutului de Boli Respiratorii din Beijing a recunoscut că numărul deceselor persoanelor în vârstă de până acum în această iarnă a fost „cu siguranță mai mare” decât în anii trecuți, subliniind totodată că cazurile critice au rămas sunt într-un număr redus.
În această săptămână, Cotidianul Poporului, ziarul oficial al Partidului Comunist, a îndemnat cetățenii să lucreze pentru o „victorie finală” asupra Covid și a respins criticile la adresa politicii anterioare „zero Covid”.
La ultima actualizare zilnică a bilanțului Covid, din 24 decembrie, China a raportat mai puțin de 5.000 de cazuri, dar unii analiști susțin că volumul zilnic de cazuri este deja de peste două milioane și ar putea ajunge la aproape patru milioane, luna aceasta.