Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, le-a declarat sâmbătă reporterilor, în cadrul unei conferințe la Lima, că Joe Biden a făcut presiuni asupra omologului său chinez, în timpul unei întrevederii care a avut loc în aceeași zi, să împiedice Phenianul să își continue sprijinul militar acordat Rusiei prin trimiterea mai multor trupe pentru a lupta împotriva Ucrainei.

Întâlnirea a avut loc în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific.

Coreea de Sud ar fi cerut Chinei să ia măsuri

„Biden a subliniat, de asemenea, că Republica Populară Chineză are influență și capacitate și ar trebui să le folosească pentru a încerca să prevină o nouă escaladare sau o nouă extindere a conflictului prin introducerea unui număr și mai mare de forțe ale Republicii Populare Democrate Coreene”, a spus Sullivan.

Pe de altă parte, conform lui Sullivan, liderul de la Casa Albă a susținut că presupusa desfășurare a circa 10.000 de soldați nord-coreeni în Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei este „o evoluție extrem de periculoasă” atât în spațiul european, cât și în Peninsula Coreeană. 

În plus, președintele american ar mai fi adăugat că aprofundarea cooperării între cele două țări „este de natură să sporească posibilitatea unui comportament provocator” din partea Phenianului. Totodată, și Coreea de Sud ar fi cerut Chinei să ia măsurile necesare pentru a reduce colaborarea militară dintre Phenian și Moscova, la prima întâlnire bilaterală dintre președintele Yoon Suk Yeol și Xi Jinping din luna noiembrie a anului 2022, cu ocazia reuniunii G20 din Bali.

Contraofensivă intensă în Kursk, cu implicarea soldaților nord-coreeni. Termenul stabilit de Vladimir Putin pentru eliberarea regiunii
Recomandări
Contraofensivă intensă în Kursk, cu implicarea soldaților nord-coreeni. Termenul stabilit de Vladimir Putin pentru eliberarea regiunii

În aceeași ordine de idei, Kim Tae-hyo, principalul consilier adjunct pe probleme de securitate națională din cadrul biroului lui Yoon, le-a spus reporterilor, la Lima, că președintele sud-coreean l-a îndemnat pe omologul chinez, în timpul unei întâlniri desfășurate vineri, să „joace un rol constructiv” în ceea ce privește provocările cu rachete nucleare ale Coreei de Nord și cooperarea sa militară cu Rusia, care generează nesiguranța în regiunea Asia de Nord-Est.

Coreea de Sud, SUA și Japonia au adoptat o declarație de condamnare

Omologii chinezi ai lui Yoon au răspuns că „speră într-o situație geopolitică mai ușoară în regiune și nu doresc tensiuni geopolitice în Peninsula Coreeană”, adăugând că dialogul și negocierile între părțile implicate sunt esențiale pentru găsirea unei soluții pașnice la problemele care decurg din legăturile militare dintre Phenian și Moscova, conform lui Kim Tae-hyo.

Cu toate acestea, un oficial al biroului prezidențial a declarat că Xi Jinping „nu a menționat în mod direct” ce acțiuni ar putea efectua China pentru a aborda potențiala escaladare a conflictului în războiul din Ucraina și în Peninsula Coreeană.

În cursul zilei de vineri, liderii Coreei de Sud, SUA și Japoniei au adoptat o declarație comună de condamnare a încălcării mai multor rezoluții ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite de către Coreea de Nord și Rusia, „în special în lumina deciziei (n.red. – Coreei de Nord) de a desfășura trupe în Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei”, adăugând că desfășurarea de trupe „extinde periculos războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.

Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare
Recomandări
Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare

Potrivit declarației, cele trei state vor continua să sprijine Ucraina, care își exercită „dreptul inerent la autoapărare”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   18.11.2024, 08:17

Da, da, declarația de condamnare sigur va băga spaima în Winnie the Pooh și Muc cel Mic. Declarațiile astea sunt mult, MULT mai eficiente decât, eu știu, să AJUTE Ucraina cu armament.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Cadourile care atrag ghinionul. Unele aduc sărăcie, altele distrug relațiile. Faci o greșeală uriașă dacă le dăruiești
FANATIK.RO
Cadourile care atrag ghinionul. Unele aduc sărăcie, altele distrug relațiile. Faci o greșeală uriașă dacă le dăruiești
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI