Capitala Chinei a confirmat luni 36 de noi cazuri de COVID-19, ridicând astfel bilanțul noilor cazuri la 79, apărute în doar trei zile, notează CNN.

Focarul are legătură cu piața Xinfadi, aflată în sud-vestul Beijingului, cea mai importantă sursă de legume și fructe a capitalei. Piața, care vinde totodată carne și fructe de mare, a fost închisă sâmbătă.

Între timp, focarul s-a extins în provinciile Liaoning și Hebei, unde au fost confirmate cinci cazuri care au legătură cu pacienți din Beijing.

Noul focar, apărut într-unul dintre cele mai sigure orașe din țară, a trimis unde de șoc în China. Purtătorul de cuvânt al guvernului municipal de la Beijing, Xu Hejian, a avertizat că rezidenții trec printr-o situație extraordinară.

Experții se tem acum de apariția unui nou val epidemic, care ar putea atrage impunerea unor măsuri stricte de carantină, precum cele care au închis practic țara la începutul anului.

Înainte de acest focar, Beijingul avea doar 420 de cazuri de infecție și nouă decese, cifre mici, comparativ cu totalul național – peste 80.000 de cazuri de infecție și 4.634 de decese.

Cetățeni închiși în case

Districtul Fengtai, unde se află piața Xinfadi, a anunțat încă de sâmbătă lansarea unui ”mecanism de război” și instituirea unui centru de comandă pentru a încetini răspândirea virusului.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
China ia măsuri ”ca în vreme de război” pentru a controla noul focar de infecție care a izbucnit la Beijing
Polițiștii paramilitari stau de pază în piața Xinfadi din Beijing, locul unde a izbucnit un nou focar de infecție FOTO: EPA

Global Times, tabloidul naționalist editat de guvern, a postat imagini cu forțe paramilitare care patrulau zona pieței, după închidere.

Autoritățile au plasat deja 11 complexe rezidențiale în carantină strictă. Niciun rezident nu are voie să intre sau să iasă din casă, iar mâncarea și toate bunurile necesare le sunt livrate din afară.

Beijingul a început și o campanie masivă de testare, organizând aproape 200 de puncte de testare în întregul oraș. Doar duminică au fost testați 76.000 de oameni – 59 dintre aceștia fiind confirmați cu noul coronavirus.

Autoritățile au mai testat și zeci de mii de persoane care au fost la piață în ultimele două săptămâni înainte de închiderea acesteia. În plus, guvernul a ordonat tuturor celor care au vizitat piața, dar și persoanelor contact, să stea acasă timp de două săptămâni.

Iar reluarea cursurilor la școlile elementare, care ar fi trebuit să aibă loc luni, a fost amânată.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Nu în ultimul rând, mai mulți oficiali locali din Beijing au fost demiși.

Unde a izbucnit focarul

Pentru guvernul de la Beijing, izbucnirea unui nou focar de infecție este un moment dificil, care ar putea să arunce dubii asupra capacității oficialilor de a gestiona pandemia.

Redactorul-șef al Global Times s-a grăbit prin urmare să asigure că Beijingul nu va deveni un Wuhan 2.0.

Dincolo de propagandă, pentru autorități este importantă acum identificarea sursei focarului. Directorul pieței, Zhang Yuxi, a declarat presei că virusul a fost identificat pe un blat de lemn folosit de un vânzător de somon importat.

Mai multe magazine au anunțat deja că au scos de la vânzare acest pește.

Un cercetător de la Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor a subliniat că analiza virusului arată că tulpina acestuia este asemănătoare cu cele găsite în mod obișnuit în Europa.

”Dar este neclar cum s-a răspândit în piață. Ar fi putut ajunge pe carnea contaminată sau ar fi putut să fe transmis de oameni bolnavi, prin secreții”, a declarat cercetătorul, Yang Peng, pentru CCTV.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI