OMS a declarat miercuri epidemie de mpox, boală cunoscută anterior drept variola maimuţei, o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional.

Acesta este cel mai ridicat nivel de alertă, pentru a doua oară în doi ani, în urma unui focar de infecţie virală în Republica Democrată Congo care s-a răspândit în ţările vecine, relatează Agerpres.

Mpox este o boală virală care se răspândeşte de la animale la om, însă se poate transmite şi prin contact fizic direct cu o persoană infectată.

Boala declanşează simptome similare gripei şi apariţia unor leziuni cutanate purulente. Majoritatea cazurilor sunt uşoare, dar în anumite condiţii această boală poate ucide.

Persoanele care provin din ţările sau regiunile cu focare de mpox şi „care au fost expuse la cazuri” de îmbolnăvire sau care „prezintă simptome” trebuie „să ia iniţiativa şi să se declare în vamă”, la sosirea lor în China, conform unui comunicat al serviciului vamal chinez.

„Ofiţerii vamali vor lua măsuri medicale şi vor efectua prelevarea de probe şi testarea în conformitate cu procedurile”, se precizează în comunicat.

În plus, vehiculele de transport, containerele sau mărfurile care provin din zonele afectate „şi care sunt contaminate sau susceptibile să fi fost contaminate” trebuie să fie dezinfectate, potrivit comunicatului de presă.

Aceste măsuri au intrat în vigoare vineri și sunt valabile în următoarele 6 luni.

Suedia a anunţat joi că a confirmat un prim caz de mpox, o infecţie virală care se răspândeşte prin contact strâns, pentru prima oară în afara Africii, după ce OMS a declanşat miercuri cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internaţional în urma unei creşteri a numărului cazurilor de variola maimuţei în Africa, relatează Reuters.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News