Reunificarea Chinei și a Taiwanului corespunde interesele tuturor, inclusiv ale compatrioților taiwanezi, a declarat Sun Yeli, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Beijing.
Președintele Xi Jinping este pe cale să obțină un nou mandat de cinci ani ca secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC) – cea mai puternică funcție din țară -, la congresul care va avea loc în Marea Sală a Poporului din Beijing timp de o săptămână, începând de duminică.
La putere din 2012, secretarul general al PCC, Xi Jinping, care este, de asemenea, şeful armatei şi preşedintele Chinei, este în pragul unui al treilea mandat de cinci ani la conducerea organizaţiei şi, în consecinţă, a ţării, notează AFP, preluată de Agerpres. Xi ar urma să obțină acest mandat pe data de 23 octombrie, a doua zi după încheierea congresului.
Foto: Profimedia Images